Cafeneaua culturală

Cultura în lume – Haihui prin Barcelona (V): Parcul Güell, o altă minune arhitecturală marca Antoni Gaudí

Încheiem călătoria noastră prin Barcelona făcând un popas virtual în interiorul Parcului Güell. Povestea acestui loc devenit faimos, care se găsește pe una dintre colinele înalte ale Barcelonei, începe cu ideea pe care a avut-o antreprenorul catalan Eusebi Güell, cel care, inițial imaginase aici o zonă rezidențială privată pentru aristocrația locală. Planurile s-au schimbat, în cele din urmă proprietarul locului apelând la Antoni Gaudí. „Arhitectul lui Dumnezeu”, a găsit o importantă oportunitate de a exploata terenul dealului stâncos, cu puțină vegetație, cunoscut de localnicii de la începutul veacului XX drept Muntanya Pelada (Muntele pleșuv, gol).

Construcţia Parcului Güell a început în octombrie 1900, odată cu nivelarea terenului. Până în 1903 au fost finalizate cele două pavilioane de la intrare, scara principală, zona de aşteptare, gardul exterior, viaducte şi o parte din esplanadă, precum şi sistemul de drenaj.

Pentru a putea fi cât mai aproape de locul de lucru, Gaudí s-a folosit de o casă deja construită în interiorul parcului, Torre Rosa, creație a arhitectului Francesc Berenguer, locuință pe care a folosit-o până la moartea sa, în anul 1926. Astăzi, clădirea care se găsește chiar la intrarea în Parcul Güell este cunoscută drept Muzeul Gaudí. La Parcul Güell, Antoni Gaudí a lucrat doar până în anul 1914, ulterior dedicându-se exclusiv construirii Sagradei Familia, despre care am făcut referire pe larg în unul dintre episoadele anterioare.

Întins pe 19 hectare de teren, parcul a fost construit cu multiple sisteme de grădină şi elemente arhitecturale, devenind un imens spaţiu de recreere.

Folosind ca sursă de inspirație natura înconjurătoare, cu flora și fauna sa, Gaudí a imaginat drumurile din jurul parcului ca nişte structuri care ies din versantul abrupt al dealului sau rulează pe viaducte, cu poteci separate, în arcade formate sub aceste structuri. Le-a proiectat folosind piatră locală într-un mod care le integrează strâns în peisaj. Structurile sale oglindesc vegetaţia, cu coloane înclinate, precum trunchiuri de copaci care se ramifică pentru a forma bolţi sub carosabil. Drumul seamănă cu pinii din parc. Pentru a se încadra, structurile de drum şi pasarela dintre terase au fost construite cu pietre extrase din dealul pe care se află construcţia. Drumurile şerpuiesc precum o fac râurile, fiind străjuite de coloane ondulate şi uşor înclinate sau de stalactite în formă de copac, caverne, conferind o senzaţie de mişcare constantă.

Toate aceste creații ale lui Gaudí au fost acoperitecu un mozaic aparte, denumit de specialiștii spanioli în arhitectură trencadis. Acest mozaic îi este specific „arhitectului lui Dumnezeu”, el folosind, pentru a spori magia transmisă privitorului, bucățele mici de gresie spartă, uneori și de sticlă fărâmițată. Această metodă a fost utilizată de artistul catalan la Parcul Güell, pentru ca mai apoi să extindă procedeul și la Casa Batllö sau la Casa Millà.

Începând cu anul 1984, Parcul Guell, care oferă turistului o panoramă largă asupra Capitalei Cataluniei, este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, sub titlul „Operele lui Antoni Gaudi”, fiind unul dintre locurile cele mai căutate de turiștii din întreaga lume.

Turist de serviciu: Valentin ANDREI