Cafeneaua culturală

Implicare socială – ALINA APETRII și povestea bucuriei de a fi copil

Lucrul meticulos cu copiii, muzica și frumusețea de a fi părtaș la dezvoltarea unor suflete pline de iubire nu pot fi decât har și dedicare. 

Alina Apetrii, cea care este cunoscută ca inițiatoarea proiectului ,,Viva Allegria”, ne povestește despre noile generații de artiști, proiecte de succes și ,,bucuria de a fi copil”.

Alina Apetrii este un nume asociat cu Viva Allegria. De altfel, de mulți ani ești cunoscută drept Alina Allegria. Cum a apărut acest proiect care s-a transformat și într-un ONG?

Alina Apetrii: Mulțumesc, Talida, pentru întrebare. Cu mult drag vorbesc despre proiectul de suflet, ,,Viva  Allegria” și îmi amintesc cu bucurie de începuturi…Octombrie 2008… acum 14 ani. Așa îmi dau seama ce repede au trecut anii și că în toamnă avem buletin de Allegria. 

Alături de soțul meu Gabriel Apetrii am înființat Clubul ,,Allegria” dintr-o mare dragoste pentru copii, din dorința de a le da posibilitatea să își descopere și să își dezvolte pasiunile pentru artă, pentru frumos, pentru cunoaștere, de a-și ocupa timpul liber cu activități plăcute, de a socializa.

Ce și-a propus la începuturi Asociația Culturală ,,Viva Allegria” și ce a reușit să dobândescă în timp?

Alina Apetrii: Rolul Asociației Culturale ,,Viva Allegria” încă de la început a fost   acela de a decoperi tinere talente din județul Neamț, de a le ajuta să se dezvolte cât mai frumos și de a le promova în emisiunile dedicate copiilor, pe care le realizăm din 2006 la posturile locale de televiziune.

Am pornit cu încredere, dar și cu emoția unui nou drum, necunoscut, dar care în timp mi-a adus cele mai multe și mai  frumoase satisfacții și acum pot spune că  eleganța, stilul, unitatea, prietenia, au încununat talentul cu care toți copiii clubului au reprezentat județul Neamț pe scenele naționale și internaționale.

Munca acestora a fost răsplătită cu zeci de premii la cele mai prestigioase concursuri și show-uri de televiziune: ,,Mamaia Copiilor”, ,,Music For Kids ”, ,,Kids Sing”, ,,Next Star”, Vocea României Junior”, ,,Românii au talent”.

De unde bucuria de a lucra cu copiii? Tu ești și cadru didactic, muzica fiind specializarea ta.

Alina Apetrii: Bucuria de a lucra cu copiii cred că există în mine dintotdeauna. De foarte mică m-au atras arta și frumosul. Îmi plăcea mereu să cânt, să dansez, să fac spectacole și să le prezint apoi părinților și rudelor. Se pare că acestă bucurie pentru artă nu s-a pierdut în timp, ci am reușit în decursul anilor să o dezvolt și mai mult, să devină felul meu de a fi și să mă împlinească cel mai mult! Astăzi pot spune că este menirea mea și nu pot decât să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar!

Cum vezi noile generații de copii în privința potențialului artistic?

Alina Apetrii: În fiecare copil există un talent și consider că rolul nostru, al formatorilor, al cadrelor didactice, este acela de a observa, de a descoperi ce potențial are copilul și de a-l îndruma, de a-l încuraja mereu! Dezvolarea și amploarea internetului și a tuturor aplicațiilor, apariția multor genuri muzicale ajută copiii în a-și crea propria personalitate, propriul stil, doar că totul trebuie făcut cu măsură, cu echilibru și cu sprijinul continuu al părinților, profesorilor, al familiei.

Vorbește-ne despre cele mai reprezentative proiecte inițiate de voi de-a lungul timpului.

Alina Apetrii: ,,Viva Allegria” a reușit să devină un etalon la nivel național în rândul asociațiilor de profil prin spectacolele, emisiunile pline de culoare, armonie și bucurie care definesc emblema ,,Allegria”. Apoi, din 2015, avem proiectul cu Festivalul Internațional ,,Viva Allegria”, ajuns la ediția a V-a. Acesta reprezintă un real succes prin corectitudine, transparență, concurenții foarte talentați care au participat din toată țară, cât și prin juriul de specialitate, format din nume de o mare valoare artistică: Ozana Barabancea, Felicia Filip, Nicolae Caragea, Tudor Turcu, regretatul Marcel Iorga, Claudiu Bulete.

La o scurtă recapitulare, cam câte sute de copii ți-au trecut ,,prin mână”?

Alina Apetrii: Foarte, foarte mulți copii au făcut parte din marea familie Allegria în decurs de 14 ani. Vorbim atât de copii din județul Neamț cât și de copii care veneau din alte județe ale țării. Mulți dintre ei au crescut de mici alături de Allegria și s-au format frumos, atât pe plan artistic, cât și pe plan personal.

Care sunt copiii care s-au remarcat de-a lungul timpului, cu care ai lucrat și de care ești foarte mândră?

Alina Apetrii: Foarte mulți copii s-au format în cadrul clubului ,,Viva Allegria” cultivându-și talentul alături de profesori specializați și devotați pasiunii lor, la cursurile de canto, teatru, pictură, dans, chitară, modeling, jurnalism, engleză. De toți copiii care ne-au trecut pragul suntem foarte mândri, le mulțumim că ne-au ales și ne bucurăm pentru reușitele lor!

Ce te ,,hrănește” cel mai mult în lucrul cu cei mici?

Alina Apetrii: Cel mai mult ,,mă hrănește” dragostea lor sinceră, energia lor pozitivă,  creativitatea și spontaneitatea, bucuria și plăcerea cu care vin la cursurile Allegria.

Sunt noi proiecte în lucru? Inițiative culturale la care te gândești, dar care încă nu au fost puse în practică? Poate ne dezvălui câte ceva din planurile de viitor!

Alina Apetrii: Ne dorim foarte mult să continuăm Festivalul Internațional ,,Viva Allegria” ediția a VI-a, în 2023. De asemenea, sperăm să realizăm noi  videoclipuri ale grupului Allegria Music Junior. În 2021 am realizat videoclipul ,,Ridica-voi ochii mei la ceruri”, cu studioul Cb Media, la Parohia ,,Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”. Și pe această cale mulțumim din suflet preotului paroh Petru Munteanu. Mai avem în proiect un concert de melodii religioase, pricesne, dar vă ținem la curent cu mai multe detalii în apropierea evenimentelor! 

Doamne ajută să apară și alte noi proiecte. Sănătoși să fim, să avem liniște, pace și să ne bucurăm de tot ce este frumos!

Ce înseamnă pentru tine sintagma ,,trăiască bucuria”?

Alina Apetrii: Pentru mine ,,trăiască bucuria” înseamnă ,,Viva Allegria!”, înseamnă copii frumoși, talentați, luminoși, veseli, prietenoși,  iubitori. 

Viva Allegria – Bucuria de a fi copil!

Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA