Neamțul în imagini

Lacul Cuejdel de la înălțime

NEAMȚUL ÎN IMAGINI - Lacul Cuejdel de la înălțime

,,Neamțul în imagini“ face oprire în această lună în comuna Gârcina, pentru a reda frumusețea și splendoarea Lacului Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din țară, din 2004 declarat rezervație naturală. De-o frumusețe aparte, cu trunchiuri de copaci ce răsar din apă, lacul este așezat într-un peisaj natural nealterat, chiar în inima pădurilor gârcinene. Datorită formei sale, mai este denumit și Lacul Crucii.

Imaginile, realizate în această primăvară de Andrei-Nicolae Asavei, au fost făcute de la sol sau capturate din filmările realizate cu drona. Protagonistul nostru și-a descoperit pasiunea pentru fotografie încă din școala generală. A continuat să studieze și să-și aprofundeze cunoștințele în domeniu, urmând un curs de fotografie sub îndrumarea lui Ionuț Ștefănescu. În timpul liceului a obținut multiple premii la concursurile de gen, iar fotografiile ce-i poartă semnătura au fost selectate în cadrul mai multor expoziții de grup, precum Festivalul de Film Super sau la Showcase of Youth Talent.

Vă lăsăm, preț de câteva pagini, să vă bucurați sufletul și să vă relaxați privirea cu imagini rare, copleșitoare, de la înălțime sau de la sol, cu spectaculosul Lac Cuejdel, de la Neamț.

Documentare realizată de
Oana-Talida-COZMA