Vom continua și în episodul de față să ne referim la marii boieri din Moldova, la începutul de Ev Mediu românesc.
Despre felul cum s-a născut această clasă privilegiată s-au dus lungi discuţii în istoriografia noastră, de mai bine de o sută de ani. Pornind de la termenii de voievod, cneaz, ban, jupân, viteaz, voinic, boier etc., ori de la numele proprii (onomastice) ale primilor voievozi şi boieri pomeniţi în documente, ajungem la concluzia că această clasă, care a început probabil să se formeze chiar în timpul dominaţiei primului ţarat bulgar (secolele al IX-lea – al X-lea), a fost la începuturi predominant slavă; că i s-a adăugat ulterior un însemnat aport turanic (pecenego-cuman), şi de-abia după totala fuziune a comunităţilor valahe şi slave s-ar fi integrat în acest grup din ce în ce mai multe elemente provenite dintre juzii valahi.
În epoca voievodatelor, pe măsură ce se primenea această categorie socială, elementul valah, numeric precumpănitor, a devenit predominant. Originea slavă a vechii boierimi a marcat însă multă vreme această clasă pe plan cultural. Altfel nu s-ar înţelege cum de a putut circula timp de veacuri o literatură numai în limba slavonă, fără să mai vorbim de liturghie şi de limba de cancelarie – oare numai pentru câţiva preoți şi diaci? Toată boierimea, mare şi mică, înţelegea slavona până târziu. Avem dovezi documentare că Ştefan cel Mare şi Neagoe Basarab o mai vorbeau. Aşa s-a întâmplat şi în Occident, cu altă limbă moartă, latina, pe care o utilizau mai mult sau mai puţin toţi clericii şi toţi oamenii mai învăţaţi.
Iată un alt exemplu: unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, Radu, frate mai mare al lui Vlad Dracul, care a domnit înaintea acestuia, a rămas cunoscut cu porecla Radu Prasnaglava. O asemenea poreclă nu i-a putut fi dată decât de boierii mari, continuând a se considera oarecum pe aceeaşi treaptă socială cu familia domnitoare şi folosind încă curent limba slavonă.
O altă dovadă că slavona trebuie să fi fost înţeleasă de boierime şi de o pătură cultă a clerului, poate şi a negustorimii, până şi la începutul veacului al XVII-lea, e faptul că învăţatul boier Udrişte Năsturel, cumnatul lui Matei Basarab, când traduce din latineşte „Imitatio Christi”, cea mai populară lucrare mistică din Occident, nu o traduce în română, ci în slavonă.
Concluzia care se impune: clasa boierească, cu toate împrospătările de trei-patru sute de ani, trebuie să fi continuat a mânui slavona ca limbă de cultură şi poate şi ca limbă de distincţie socială, aşa cum se va întâmpla, în secolul al XVIII-lea, cu greaca, iar în secolele al XlX-lea – al XX-lea, cu franceza.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(suport de documentare: Neagu Djuvara – „O scurtă istorie ilustrată a românilor”,
Editura Humanitas, București, 2013)
