De Ziua Culturii Naționale, poezia, muzica și artele vizuale s-au împletit din nou pentru a deschide seria de evenimente organizate în anul 2026 de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. În parteneriat cu Asociația Culturală „Pro Valores”, pe 15 ianuarie, a avut loc recitalul de poezie și muzică desfășurat în cadrul proiectului „Eternul Eminescu”. Pe scenă au urcat două artiste de primă mărime: actrița Ioana Calotă, de la Teatrul „Nottara” din Capitală, și pianista Maria-Louisa van Staden, născută la București. Acestora li s-a alăturat, pentru a completa simbioza artelor, Andreea Toma, artist vizual, originară din Piatra-Neamț, care a venit în fața publicului nemțean cu o expoziție a celor mai valoroase lucrări ale sale.
***
Ioana Calotă este actriță la Teatrul „Nottara” din București. În anul 2003 a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, Secția Actorie, la clasa profesorilor Mircea Albulescu, Sanda Manu și Ion Cojar, iar în anul 2008 a obținut și diploma de Master în actorie, la clasa prof. Gelu Colceag.
De-a lungul carierei a obținut numeroase premii. A jucat în zeci de spectacole de teatru, cea mai recentă premieră fiind rolul Corneliei Dumitriu-Rodriguez, din „Patimile sexului frumos în Epoca de Aur (așa cum le vedem la televizor)”, de Selma Dragoș, regie și dramaturgie: Elena Morar, 2025. De asemenea, a colaborat cu regizori importanți, printre care Cristi Puiu.
Ioana Calotă este o artistă care vrea să aducă energie, viață, liniște, adevăr, lumină, iubire oriunde apare.
Maria-Louisa van Staden, născută la București, pe 26 noiembrie 2007, a cântat pe unele dintre cele mai importante scene europene. Debutul internațional a avut loc la Londra, la „Royal Albert Hall”, când avea opt ani, după câștigarea Premiului întâi la un prestigios concurs internațional. Au urmat recitaluri pe scene din Viena – „Musikverein”, Salzburg – „Wiener Saal Mozarteum”, Hamburg – „ElbPhilarmonie”, Berlin, Bruxelles, Amsterdam, Roma, Paris, Varșovia.
Debutul cu orchestra l-a avut la vârsta de 13 ani, fiind invitată să cânte Concertul nr. 3 de Ludwig van Beethoven, cu Orchestra de Cameră din Tarnow, sub bagheta maestrului Masahi Katayama. Un an mai târziu, este din nou invitată să cânte cu Orchestra din Tarnow, Concertul nr. 2 de Frederic Chopin.
Maria-Louisa van Staden are peste o sută de premii naționale și internaționale, dintre care peste 50 sunt premii întâi și trofee. În 2025, a obținut, la Viena, în cadrul ediției a VII-a a „Vienna New Year’s Concert International Music Competition”, premiul „Wiener Klassik” pentru cea mai bună interpretare a unui concert clasic vienez – Concertului nr. 3 de Beethoven.
ATOMA (Andreea Toma) s-a născut în 1995, la Piatra Neamț. Este artist vizual care lucrează din București, dar lucrările ei pot fi văzute în multe orașe din țară. A studiat pictura la Facultatea de Arte din București și arta murală în cadrul Facultății de Arte Decorative din București.
Arta creată de ATOMA abordează și critică frontal impactul pe care tehnologia și social/mass-media îl au asupra societății și asupra fiecărui individ în parte
ATOMA a avut mai multe expoziții personale și a participat la mai multe de expoziții de grup. Muralele ei pot fi văzute în mai multe orașe din Romania, București, Târgu Jiu, Bacău, Sibiu, Satu Mare, Petroșani, Râmnicu Vâlcea și Galați.




Autor articol: Valentin ANDREI


