V-ați întrebat vreodată, cel puțin în ultimul timp, de unde atât de multă jumătate informație și jumătate ură în comunicarea dintre noi? O struțo-cămilă ce mi-a adus aminte de tehnicile de construcție ale minciunii ideologice, pe care atât de atent le-a desfăcut Vladimir Volkoff (vol. Struțocămila, ed. Anastasia, f.a, 260 pg, traducerea lui Mircea Ivănescu), fără nici o legătură cu mai transparenta analiză a lui Dimitrie Cantemir. Și mi-am amintit un proverb arab, mai bătrân decât lumea: Diavolul nu vine decât la cei fricoși! Cum poate naște frica astfel de inepții intelectuale, astfel de incredibile coperți agabaritice trântite peste adevăruri simple, verificabile, precum respirația, pentru a le face greu de admis, încă nu am descoperit pe deplin. Transformarea adevărurilor simple în mixaje de complot a dus la dezangajarea liniștii din dialogul dintre noi. La nașterea unei răutăți fără sens sau fără alt sens decât o răutate cumplită la vedere.
Ascultând oamenii, înțeleg însă lipsa de cumpătare a unei culturi care a refuzat echilibrul și a compensat prin mitologii de sens extrem de periculoase. Care a făcut ca fanatismul să ia locul credinței decente, iar excentricul de pripas comportamentului cucernic, în sensul de comportament ancorat cu adevărat în Duhul Sfânt. Grila mărturiei inteligenței sociale trebuie să rămână bunul simț al cunoașterii. O cunoaștere bazată pe adevăr cercetat și confirmat atent, pe o cunoaștere care nu îndeamnă niciodată la violență, cu atât mai puțin la ură. Și problema nu aparține doar unora sau altora, ci tuturor celor care se încadrează în comunicatori auto instituiți drept lideri de opinie. Ce avem de făcut este să o luăm de la capăt cu întreaga noastră educație socială. De la alfabet. A cărui primă literă este A de la Adevăr.
Urmează o vreme de recuperare a ceea ce a mai lăsat neatins ura în noi. Fără să fim într-un război între linii de front, am descoperit că putem să ne urâm cu o forță incredibilă de n-am fi văzut-o acționând. Făcând din mediocritate stindardul putred al cunoașterii denaturate ideologic. Ne-am pierdut cuvintele. Le uzităm în abuz și falsificăm astfel inclusiv vocabularul minimei decențe: dictatură, dosar politic, abuz ori vorbăria imprescriptibil moral a cifrelor falsificate de interese partinice. Nu ne rămâne decât să recuperăm inteligența socială pe care avem nevoie să o folosim în recuperarea echilibrului. Va fi greu? Va fi Bine? Se vor mai naște astfel de fronturi de ură și de năucitoare alterare a demnității conștiinței naționale? Nu știm. Putem însă bănui că nu ne putem construi răspunsul de azi pe mâine și că răspunsul anti-viral trebuie să fie atent cumpănit. Pentru că orice extremă, am învățat, naște o altă extremă, și orice durere socială nevindecată la timp, naște în timp o durere socială amplificată de orgolii ieftine și indolența la suferință.
Dramatica situație a inteligenței sociale de acum are rădăcini în lipsa de discernământ duhovnicesc în care ne-am scăldat în anii din urmă. Poate că nu am înțeles deplin gravitatea libertății. Poate că nu ne-am construit cu atenție responsabilitatea de a răspunde urii cu demnitatea bunului simț social. Cu inteligența socială de care avem nevoie ca să nu pierim ca societate și ca oameni. Poate că ar fi bine să ne repetăm mai des că e important să nu ne pierdem omenia.
Autor articol: Preot Constantin NECULA
