Istoria artelor – Teatru: Comedia latină: forme de tranziție. Caecilius

Forme de tranziție

Cele mai multe dintre datele ce ne autorizează să vorbim despre un asemenea capitol ne sunt comunicate de către Cicero, în scrisorile și în scrierile sale literare. Este vorba de comediile care marchează trecerea de la scrierile lui Plaut la acelea ale lui Terențiu, acești poeți alcătuind cele două nume majore ale comediei latine. Plaut, deși legat de modele grecești, încerca totuși să facă atmosferă locală, latinizând titlurile pieselor. Terențiu, în schimb, le-a păstrat neschimbată forma greacă. Drept reprezentanți ai acestui moment ar mai fi și alte nume, precum: Trabea, Atilius, Aquilius, Imbrex. Cel mai important, mai bine zis singurul despre care avem unele referințe, este Caecilius.

Quintus Caecilius Statius a trăit între anii 219-166 î.e.n. După Aulus Gellus, era de origine galică și s-ar fi născut la Milan. S-au mai putut păstra din opera lui doar câteva titluri și câteva fragmente, dintre care numai două sunt mai lungi: unul de 70 de linii și celălalt de 12.

Diferiți autori latini l-au menționat adesea. Cicero, mai cu seamă, deși recunoaște că stilul său nu este îndeajuns de limpede, îl numește totuși un poet comic în toată puterea cuvântului. Varron îl consideră tot atât de maestru în a conduce acțiunea și a înnoda intriga, pe cât erau de maeștri Plaut în dezvoltarea caracterelor și Terențiu în desfășurarea dialogurilor.

Comediile lui Caecilius erau imitate, conform autorilor greci, după Aristofan. Prin trăsăturile lor mai caracteristice, aparțineau genului palliatae. Multe personaje erau împrumutate din comediile lui Plaut: soțul bătrân care își drăcuia soția, parazitul, sclavul care vine în scenă sfârșit de oboseală ținându-și stăpânul de pulpana hainei ș.a. Unele replici sunt rudimentare, de gust vulgar; de exemplu, un soț, adresându-se unui alt soț, îi spune: „Cât despre a mea (soție), îmi place foarte mult de când a murit”.

Câteodată, sub aceste acoperăminte grosolane, spiritul și delicatețea din modelele grecești devin de nerecunoscut. Aulus-Gellus, vorbind despre acest fapt, compară un pasaj din Caecilius cu altul similar din Menandru. Quintilian, și el exprimă: „În comedie șchiopătăm, deși înaintașii noștri lăudau mult pe Caecilius”.

Totuși, comediile acestui autor ne-au înfățișat și unele tipuri noi. Printre cele mai caracteristice sunt de notat: tatăl care din principiu îi lasă fiului său libertatea, fiul care din respect pentru bunătatea tatălui său nu îndrăznește să-l înșele, bătrânul melancolic care se plânge de a fi o povară atât pentru alții cât și pentru el însuși.

Observăm, la toate acestea, o îndulcire a trăsăturilor, o blândețe mai mare a moravurilor. Psihologia personajelor e urmărită cu mai multe adânciri; devine mai caldă, mai nuanțată. Unele observații – trăsătură care la Plaut apărea doar sporadic – iau înfățișare de maxime morale, încărcate de bunăvoință: „dușmanii noștri cei mai răi au obrazul surâzător și inima întunecată”; „numai un prost sau un necunoscător în ale vieții ar putea pretinde că iubirea nu este cea mai de seamă dintre zeități; ea ne poate face nebuni sau înțelepți, bolnavi sau plini de sănătate”; „vai, ceea ce găsesc mai trist în bătrânețe, e să simți că odată cu vârsta devii o povară pentru ceilalți”; „trăiești cum poți, dacă nu poți trăi cum vrei!”; „adeseori sub haina mizerabilă a săracului se ascunde înțelepciunea însăși”; „omul poate să fie pentru om un zeu, dacă își înțelege datoria”.

Mergând mână în mână cu aceste transformări de fond, forma devine și ea mai artistică. Influența lui Menandru e vizibilă. Piesele lui Caecilius reprezintă încă un pas înspre elenizarea literaturii latine. Titlurile acestor piese, în care denumiri latine se juxtapun peste denumiri grecești, ne pot da în această privință indicii sigure.

Intelectualii latini primeau această accentuare a elenizării cu satisfacție, întrucât ea răspundea nevoilor și aspirațiilor lor spirituale în creștere. Publicul, însă, manifesta unele rezerve. Avem dovada faptului în aceea că uneori piesele lui Caecilius au fost primite cu ostilitate. Bătrânul actor Ambivius Turpio mărturisește că într-unele din piesele lui Caecilius de-abia s-a putut menține în scenă, iar într-altele a fost chiar alungat de-a binelea de către protestele publicului. Mai departe, însă, bătrânul histrion a ținut să precizeze că aceste manifestări n-au fost decât niște cabale nedrepte, puse la cale de către dușmanii poetului.