Impactul cel mai mare în avântul cultural al ținutului Neamț a fost, neîndoielnic, momentul reformei administrativ-teritoriale din februarie și martie 1968. Era timpul când la nou înființatul județ Neamț erau adăugate instituții noi cu atribuții în domeniile lor de activitate. Apăreau atunci, printre multe alte noi instituții, Inspectoratul județean de învățământ (cu profesorii Paul Vasiliu și Ion Crăciun, drept primii conducători), precum și Comitetul de Cultură și Artă al județului Neamț, care avea în subordine Casa de Creație Populară (actualul Centru pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”). Acestea și altele de pe întreg teritoriul județului își vor aduce aportul la dezvoltarea culturii nemțene pe multiple paliere.
Unul dintre paliere va fi crearea unor manifestări care, în deceniile care vor urma, vor deveni nu doar tradiționale, ci adevărate branduri culturale.
Între 15 și 30 august 1970 se desfășura, în organizarea Comitetului de Cultură și Artă, prima ediție a unei manifestări care astăzi este cunoscută sub numele de Bienala „Lascăr Vorel”, un festival al artelor plastice pe parcursul căruia expuneau și expun cei mai valoroși pictori și sculptori ai țării, publicul nemțean având ocazia să vizioneze crema artei plastice românești.
Numele ales nu a fost unul întâmplător, Lascăr Vorel fiind unul dintre pionierii plasticii nemțene.
Cine a fost Lascăr Vorel?
S-a născut la 29 august 1979, în comuna Copou, de lângă Iași. Parte a unei familii de renumiți farmaciști, se mută, încă din copilărie, împreună cu părinții, la Piatra-Neamț. Zona montană, pitorească și plină de farmec, îi merge la suflet micului Vorel în așa măsură că, peste ani, el va evoca urbea nemțeană și împrejurimile atât în lucrări plastice cât și literare. În arhiva Muzeului de Artă din Piatra-Neamț există o serie de picturi ale sale, printre care „Turnul Sf. Ioan din Piatra-Neamț”, „În lunca Bistriței – Peste vale”, „Plutași pe Bistrița”, „În grădină”.
Despre primii ani petrecuți la Piatra-Neamț, fratele său, Tudor Vorel, va depăna, peste multe decenii, câteva amintiri: „Cursurile primare le-a urmat la fosta Şcoală nr. 1, de lângă Turn, avându-i ca profesori pe bătrânul Vasiliu, pe regretații Halunga și Zamvel. În gimnaziu, i-a cunoscut la catedră pe Ion Negre și Calistrat Hogaș. Cum pe atunci la Piatra-Neamț era numai gimnaziu, a urmat cursul superior la Liceul «Traian» din Turnu Severin, vestit pe atunci prin câțiva profesori emeriți. După absolvirea liceului, atras, în aceeași măsură, de literatură, muzică şi artă plastică, a ales-o pe cea din urmă. Toamna, a plecat la München, unde s-a înscris la Academia de Arte Frumoase. În lunile de vară venea la Piatra, unde picta, desena, făcea caricaturi şi practica sportul său favorit, pescuitul.”[1]
Lascăr Vorel, artist al cuvântului
Din sfera literară – este demn de remarcat că Lascăr Vorel a dovedit și un autentic talent literar, o bună parte a schițelor sale apărând în diverse publicații – amintim schițele „Singurătate”, „Finale”, precum și articolul „Geometriștii”, publicate în „Nouă Revistă Română” (1913).
Într-o altă schiță literară[2], datată „München, iulie, 1907”, pictorul rememorează nostalgic: „În mintea mea se amestecă, val-vârtej, crâmpeie de imagini, unele licărind brusc și neînchipuit de limpede, în rari răstimpuri, altele mai statornice, dar mai îndepărtate, aproape șterse, în lumina piezișă a amintirii. Turnul Sfântului Ioan, enorm, prăvălindu-se parcă din slava cerului, cutreierat de nouri, căsuța și trandafirii dascălului, povârnișul care dă spre piață, de-a lungul unui zid înalt.”
Succese internaționale ale plasticianului român
Artist care a creat puțin, lăsând în schimb posterității lucrări de calitate, Lascăr Vorel apărea în atenția lumii plastice la mijlocul lunii aprilie 1904, atunci când i se publică, pe coperta revistei „Luceafărul” (apărută la Budapesta), o lucrare: silueta unui tânăr călare pe un cal. Este cea mai veche creație cunoscută a pictorului.
Faptul că au rămas relativ puține opere ale lui Lascăr Vorel poate fi explicat și prin firea sa boemă. Franz von Stuck, primul său îndrumător profesionist, i se confesa unui alt elev al său, Grigore Negoșanu, discipol și el al lui von Stuck: „ce păcat de compatriotul dumitale Vorel că nu lucrează mai mult. Are toate calitățile unui artist de rasă. Original în tehnică, compoziție, precum și în întreaga lui ființă, dar lipsit cu desăvârșire de energie. Era cel mai original din clasa mea. Lucrul lui era spontan și de un gust rafinat. Nu căuta a mă imita, așa cum o făcea majoritatea. Ultimul semestru a stat numai înscris, dar n-a dat niciodată pe la Academie, apoi nici nu s-a mai înscris. Mi-a părut rău că mi-a plecat un element atât de talentat pe care-l apreciam și ca om.”[3]
Lascăr Vorel ajunsese în 1899 la München, în dorința sa de a aprofunda studiile teoretice și de a-și desăvârși stilul propriu. Intrase la clasa lui von Stuck, acolo unde, după cum se observă, nu a stat prea mult. A preferat însingurarea într-un mic atelier în strada Blüttenstrasse.
Izolarea sa, una menită probabil de a-i asigura liniștea atât de necesară actului creației, nu a fost una totală. Menține legătura cu confrații pictori, mai ales cu cei români, Nicolae Tonitza aflându-se în cercul său intim. Astfel că, începând cu 1910, Lascăr Vorel apare destul de des în expozițiile „Tinerimii artistice”, cerc artistic inovator al artiștilor conaționali.
Analizând viața și creația pictorului Lascăr Vorel, criticul de artă Valentin Ciucă scrie: „Ampla expoziție din martie 1914 a «Tinerimii artistice», prin diversitatea tematică și stilistică a lucrărilor prezentate, poate fi socotită un moment important în evoluția artei românești pe calea unei înnoiri a mijloacelor de expresie artistică. Brâncuși figurează cu șase opere (printre ele, «Cumințenia pământului» și «Rugăciunea»). Luchian, Paciurea, Jalea, Han, Medrea, Pallady, Petrașcu, Ressu, Bunescu, Șirato, Theodorescu-Sion, Hârlescu, Vorel, Mathey își racordează preocupările, în modalități personale, unei tendințe generale de modernizare a viziunii artistice în sensul expresiei de tip sintetic.”[4]
Lascăr Vorel a trecut în eternitate spre finalul primei conflagrații mondiale, în februarie 1918, la München. Trupul său a fost reînhumat în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamț. Mormântul pictorului este declarat monument istoric, fiind înscris în Lista monumentelor istorice din județul Neamț.
[1] Tudor Vorel, Ziarul „Ceahlăul”, Anul III, Nr. 781, vineri, 28 august 1970, p.2.
[2] Schiță publicată în „Viața literară și artistică” din 23 martie 1908.
[3] Fragment dintr-o scrisoare a lui Negoșanu către Jenică Popovici (1933), conform lucrării lui Valentin Ciucă: „Lascăr Vorel”, Editura Meridiane, București, 1982.
[4] Ciucă, Valentin – „Lascăr Vorel”, Editura Meridiane, București, 1982, pp11, 12.
Autor articol: Valentin ANDREI
