Colosseum
În veacul al VIII-lea, călugărul Bede Venerabilis, cunoscut posterității drept istoric al vremurilor sale, a făcut o profeție: „Cât timp Colosseumul va rezista și Roma va rezista; atunci când Colosseumul va cădea, va cădea și Roma; iar când Roma va cădea, cu ea se va prăbuși întreaga lume.”
Acest edificiu a fost inaugurat în anul 80 după Hristos, având o capacitate de 55.000 de locuri. Intrarea era liberă, la fel ca și mâncarea și băutura. Se spune că atunci au fost o sută de zile de jocuri și spectacole, găsindu-și sfârșitul sângeros circa 11.000 de sclavi și 12.000 de animale.
Vreme de patru veacuri și jumătate, arena a fost destinată distrării cetățenilor romani, plebei și patricieni deopotrivă, pentru aceștia existând patru nivele: pe inelele de sus stăteau oamenii simpli, pentru că jos, cel mai aproape de locul bătăliei, erau așezați membrii familiilor de vază. Evident, în antichitate, divertismentul era văzut altfel. Lumea se delecta privind luptele între gladiatori sau confruntarea acestora cu animale fioroase, făcute captive în acest scop, al luptei.
Din secolul al șaselea, când interesul publicului pentru acest gen de distracție s-a stins definitiv, a început și decăderea Colosseumului. Cei aproximativ 100.000 de metri pătrați de marmură i-au fost furați, destinația lor viitoare fiind palatele aristocraților timpului. Zidurile, însă, au rămas intacte și încântă și astăzi ochiul miilor de vizitatori care intră aici.
Până la a ajunge în interiorul fostei arene, am putut vedea expoziții conținând relicve ale antichității, precum și hărți ori machete care să ne introducă în lumea romanilor de acum două mii de ani. Odată intrați în ceea ce erau cândva tribunele, un fior ne-a cuprins sufletele. Privind în jos, vedem o rețea de coridoare boxe, care se afla sub pardoseala arenei. Acolo, în acele încăperi strâmte, își așteptau rândul oameni și animale deopotrivă, la fel de năpăstuiți. Instantaneu, ne-au trecut prin fața ochilor râurile de sânge care au curs pentru a distra populația romană.
Castelul Sant Angelli – mausoleu, cetate, carceră
În Vatican, alături de biserica papală, se află Castelul Sant Angelli. Forma sa circulară duce cu gândul la un mausoleu. Asta și fost la începuturile sale. Împăratul Hadrian (76-138), de numele căruia se leagă și ridicarea Pantheonului, a comandat arhitecților vremii o construcție care să le fie mormânt lui și membrilor familiei sale. De altfel, călătorul găsește în interior, de-a lungul unuia dintre coridoare, locul de veci al împăratului roman, precum și nișele în care au fost înhumați apropiații săi.
La cinci veacuri și jumătate distanță, în anul 590, Roma se confrunta cu o mare epidemie de ciumă. Pentru a o combate, Papa Gregorius cel Mare inițiază o procesiune în care înalță rugi divinității. Se spune că în timpul acelei procesiuni, la apropierea de vechiul mausoleu, oamenii au văzut cum, precum un înger, statuia Arhanghelului Mihail de pe cupolă capătă aripi și se înalță la Ceruri. Astfel s-a oprit epidemia și apare denumirea de astăzi.
Începând cu secolul al IX-lea, edificiul capătă valențe de apărare, fiind folosit drept bastion de protejare al papilor din Basilica San Pietro. Se construiește, pentru aceasta, un coridor secret, Passetto di Borgo. Cu ajutorul acestui pasaj fortificat, Papa Clement al VII-lea a scăpat de asediul oștilor lui Carol al V-lea.
De-a lungul veacurilor, zone din interiorul Castelului Sant Angelli au fost folosite pentru a încarcera prizonierii captivi după diversele atacuri asupra statului papal.
În interiorul acestui impunător edificiu am putut vedea, la primul nivel, statuia Sfântului Arhanghel Mihail, cu aripi de înger. Prima a fost pusă în vârful castelului de Papa Gregorius, în veacul al șaselea (590). Aceasta era din lemn. A doua statuie, pusă la scurt timp, a fost făcută din marmură, dar distrusă în timpul unui asediu, în anul 1379. În 1453, Papa Nicolo al V-lea comandă o a treia statuie, tot din marmură, dar cu aripile din bronz. Ea a fost distrusă în 1497 de un trăsnet, care a făcut să sară în aer și magazia unde era depozitat praful de pușcă. Așa că a existat și o a patra, din bronz, distrusă deliberat în 1527 și prefăcută în tun pentru a apăra edificiul într-unul din numeroasele războaie. A cincea statuie, cea pe care am întâlnit-o, a fost executată, la comanda Papei Paul al III-lea, de sculptorul Raffaello da Montelupo, la 1544. Ea a stat câteva secole în vârful castelului, după care a fost coborâtă și înlocuită. Măcar nu a fost distrusă, precum cele de dinainte.
O zonă de mare atracție pentru vizitatori este cea a scărilor în spirală. Încă de la începutul construirii, pe când edificiul era mausoleu, a fost prevăzut un tunel care urcă, diferența de nivel dintre extreme fiind de 12 metri. Pe aceste scări, în acest tunel, a trecut cortegiul funerar al împăratului Hadrian, în anul 138, mormântul său aflându-se undeva la mijlocul tunelului.
De remarcat ar fi faptul că parte din pavajul original al tunelului, partea din mijloc, mai conține pietre albe și negre dispuse în mozaic. Pereții tunelului sunt groși de trei metri, iar în tavan se mai găsesc încă patru orificii pentru aerisire, care au fost folosite și pentru introducerea diverselor materiale de construcție.
Diverse încăperi sunt folosite acum pentru a găzdui expoziții de artă din timpul Renașterii, dar și de artă contemporană, precum și o istorie, în machete, a castelului.
Impresionantă este zona sălilor paoline (două), dedicate Papei Paul al III-lea, cel care, reformist de felul său, a comandat meșterilor timpului decorarea părții de sus a pereților multor săli, precum și a tavanelor.
Pe traseul care duce la terasa cea mai de sus a castelului, călătorul traversează o serie de loggii (balcoane) pe care și-au lăsat amprenta o serie de papi din perioada medievală a Romei, timpul Renașterii.
Ajunși în vârful imensei construcții, de pe acoperiș ni s-a ivit o panoramă superbă a zonei istorice a Romei.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
