Evenimentul muzical al lunii octombrie l-a constituit recitalul Piazzola Tango Night, care a reprezentant, în fapt, deschiderea Stagiunii muzicale 2024-2025, realizată, în parteneriat, de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.
Publicul nemțean a avut ocazia să ia parte la un atractiv recital de muzică de tango. Vreme de o oră, cei prezenți au putut să asculte doi muzicieni fantastici. Doi români care cântă (doar) de zece ani muzică de tango, dar care transmit foarte multe emoții și încântare, astfel că, închizând ochii în timpul recitalului, apărea senzația a doi muzicieni veniți din Buenos Aires!
Gazdă, de această dată, a fost Sala„Cristian Misievici” a Extensiei Piatra-Neamț. Aici au dansat și au interpretat pianista Irina Indrei și bandoneonistul Robert Indrei. Programul serii a cuprins lucrări binecunoscute publicului, compuse de Astor Piazzolla, Angel Villoldo, Hugo Diaz, Pedro Laurenz, Gerardo Matos Rodriguez, Juan d’Arienzo.
Irina și Robert Indrei: „Two to Tango”
La final, am avut bucuria de a-i cunoaște pe cei doi muzicieni, Irina și Robert Indrei, care sunt un cuplu atât pe scenă cât și în viața de zi cu zi. Absolvenți ai Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca, respectiv București, cei doi sunt actualmente profesori de pian la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca (Irina Indrei) și de improvizație muzicală (Robert Indrei).
Irina: „Ieșind din sălile de curs și pășind pe scene din întreaga țară, ne-am propus de câțiva ani să aducem în fața publicului larg o fărâmă din frumusețea și magia muzicii de tango. Ca iubitori de tango și de frumos, am descoperit acest fenomen minunat numit Tango. Îl cântăm și îl dansăm împreună de mai bine de șapte ani, pe scenele filarmonicilor din țară și ale festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate. Primele recitaluri au fost date la Cluj-Napoca. Au urmat, apoi, scenele din București, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara, Piatra-Neamț, Iași și, ulterior, în aproape toată țara.”
Robert: „Irina și cu mine am cântat muzica de tango în toate marile comunități ale iubitorilor acestei muzici. Sunt seri speciale, denumite generic «Milonga», un dans ritmat de la care a pornit inițial acest stil muzical. Ca muzician de tango am simțit că acolo, în aceste comunități, este piatra de încercare a muzicianului de tango. Nu în sălile de spectacol, ci acolo unde sunt cei mai buni cunoscători ai fenomenului. Dacă acolo am obținut un feed-back bun, înseamnă că merită să mergem mai departe.”
Irina: „Acolo avem și dansatori, căci tango nu e doar muzică, e dans și muzică. Tango-ul este bucurie, frumusețe și senzualitate. Este un sentiment care se dansează, iar muzica de tango este o eternă poveste. Motto-ul nostru este: «Love for music, passion for tango».”
Robert: „Făcându-ne rodajul pe la aceste seri «Milonga», am progresat și am ajuns să fim invitați la importante manifestări de gen. De exemplu, în 2016, am fost onorați să fim invitați să concertăm la «Balul anual de tango argentinian» din Budapesta. Un an mai târziu, continuam seria de concerte în Viena și în München, în comunitățile de tango argentinian, iar apoi am avut onoarea să concertăm la Palatul «Peleș», la invitația Casei Regale.
Ulterior, ca o continuitate a pasiunii noastre, am înființat, în 2019, Asociația «Cluj Tango Orchestra» – prima orchestra de tango argentinian din Transilvania -, compusă din muzicieni români profesioniști, membrii ai Filarmonicii de Stat «Transilvania» sau ai Operei Naționale din Cluj-Napoca.”
Povestea vechiului bandoneon și a muzicii de tyango
Robert: „Bandoneonul a apărut în Germania, în secolul al XVIII-lea. A fost inventat de Heinrich Band, pe la 1780. A fost folosit inițial pentru a înlocui orga, în interpretarea muzicii bisericești. A fost preferat ca instrument pentru că putea fi transportat mult mai ușor decât o orgă. Are în componență șaisprezece muzicuțe, așezate într-un sistem complex, putându-se cânta în cheia fa și în cheia sol. Această complexitate a bandoneonului face ca, practic, să pot cânta la patru instrumente deodată. Când extind burduful, am două dintre ele, când îl închid, am alte două. De aceea bandoneonul nici nu e foarte ușor de abordat.
Acest bandoneon german a ajuns în Argentina, dus acolo de către emigranți. O paranteză: dacă în Europa el era folosit la seratele nobililor, în America de Sud a ajuns să fie folosit doar de oamenii din clasele sociale de jos. Închid paranteza. Până a ajunge bandoneonul german la Buenos Aires, acolo, tangoul se cânta la chitară, cu flaut, într-un stil ceva mai rustic. Fiind un instrument foarte orchestral, bandoneonul a avut mare succes la Buenos Aires. A devenit, așa cum sunt argentinienii, un instrument sangvin și foarte apreciat de aceștia. Așa s-a făcut că în jurul său a ajuns să se creeze întreaga muzică de tango, căci nu există tango adevărat fără un bandoneon. Anii 1920, 1930 și 1940 au constituit anii de glorie ai muzicii de tango.
Ei bine, bandoneonul, ajuns acum pe tot Mapamondul, a fost confecționat industrial până în 1946. Atunci s-a închis fabrica «Alfred Arnold», cea mai mare producătoare de bandoneoane. Au rămas în urmă, în Argentina, dar nu numai, sute de astfel de instrumente care s-au învechit.”
Irina: „Și Robert a cântat pe un astfel de instrument vechi, care avea un sunet cald, nobil…”
Robert: „Povestea lui e una specială. Fusese uitat pe un raft la Academia de Muzică din Cluj-Napoca. Nu cânta la el nimeni. Nu mai era total funcțional. Nu mergeau chiar toate clapele. Cu ajutorul unui coleg, Claudiu Hontilă, profesor și împătimit de tango (acum face parte din orchestra noastră de tango) l-am repus în funcțiune. Acum cinci ani am început să cânt pe acest bandoneon. Fiind și o fire autodidactă, am progresat în timp. Am luat ore cu o profesoară din Franța, apoi cu o altă profesoară, dar din Argentina.”
Irina: „«Oblivion», compoziția celebră a lui Astor Piazzola, e prima piesă pe care Robert a cântat-o la bandoneon. La acela vechi. De acolo a pornit totul pentru noi. Apropo, Astor Piazzola e ca un magnet. A atras către el muzica de tango, pe care a dat-o înapoi lumii. El a revoluționat-o și a adus-o în săli de muzică clasică. Chiar se poate face o paralelă cu Gheorghe Zamfir al nostru, al românilor, care a făcut cunoscute naiul și muzica de nai în toată lumea.”
Robert: „Revenind la povestea noastră, ea e una simplă. Ne-am cunoscut prin intermediul tangoului, acum zece ani. Am început prin cântatul la două piane, apoi am schimbat unul dintre piane cu bandoneonul. Treptat, am creat în jurul nostru această echipă – «Cluj Tango Orchestra» – care este acum totul pentru noi: la vioară, Claudiu Hontilă (membru al Filarmonicii de Stat «Transilvania»); la violoncel, Elena Ghemeș (artistă a Operei Naţionale din Cluj-Napoca); la contrabas Emanuel Enceanu (student în ultimul an la «Gheorghe Dima»), iar la voci, punctele noastre forte: Iulia Merca (solista Operei naționale clujene) și Marthin Marcos, venit din Buenos Aires, al cărui bunic a cântat cu marele Carlos Gardel.
Bandoneonul pe care cânt acum e produs în Germania și e construit manual din lemn, hârtie și sfoară, plus muzicuțele de care v-am vorbit care vibrează și dau sunetul specific bandoneonului.
Aș mai sublinia faptul că între instrumentist și instrumentul său se creează o simbioză, o legătură puternică.”
Irina: „Că tot veni vorba, să știți că nu percep ca pe un handicap faptul că, pianistă fiind, mereu cânt pe ceea ce mi se pune la dispoziție. E o bucurie atunci când mă așez la pian. Evident, ca să pot interpreta în condiții bune, mereu vin mai devreme cu câteva ore, pentru a-mi lăsa timp să pot să cunosc pianul la care urmează să cânt. Da, pianul e pentru mine mereu o bucurie și o provocare.”
Sfat pentru tinerii muzicieni
Rugată ca pentru final să vină cu un sfat adresat tinerilor, pianista Irina Indrei afirmă: „Sunt și profesor de pian și lucrez cu copii micuți. Gândindu-mă la ei, la cei care vor să îmbrățișeze ca profesie muzica, le-aș spune că acum, față de acum treizeci de ani, sunt mai multe căi. Atunci, dacă terminai Conservatorul, știai că mergi doar pe muzică clasică. Acum se deschid mai multe drumuri. Dar, pentru a ajunge aici, la aceste noi căi care ți se deschid, ție, tânăr muzician, trebuie să fii perseverent și constant în muncă. Doar talentul, dacă îl ai, nu ajunge pentru a face performanță. La mijloc e vorba de multă, multă muncă.”
Autor articol: Valentin ANDREI
