Rubrica Artizani de colecție îl aduce de această dată în fața cititorilor noștri pe Ioan Olaru. Protagonistul este stomatolog atras de fierărie, este în floarea vârstei – are 45 de ani, trăiește la Girov, în apropierea orașului, este căsătorit și se mândrește cu o fiică studentă, pasionată de muzică.
Meșteșug străvechi, fierăritul a fost esențial de-a lungul timpului în dezvoltarea civilizației. Practicat de mii de ani, fierăritul necesită o îmbinare unică de forță, pricepere și creativitate. Dacă meșterii fierari de altădată foloseau focul, nicovala și ciocanul pentru a modela metalul încins, fierăritul modern combină tradiția cu inovația, păstrând vie această artă manuală plină de istorie și semnificație. Despre felul în care și-a dezvoltat dragostea pentru această activitate descoperită în copilărie, uneltele necesare într-o astfel de meserie, atelierele de fierărit pe care le organizează și secretele acestui meșteșug, deslușim în interviul următor, alături de Ioan Olaru.
Cum ați descoperit fierăritul?
Ioan Olaru: Dragostea pentru foc și fier am descoperit-o încă din copilărie, în curtea unui vecin fierar din Căciulești – satul meu natal, la meșterul Gheorghe Marcoci. Încet-încet am început să adun obiecte care au legătură cu această îndeletnicire, cât mai original făurite, în special lucruri deținute de alți meșteri. Vreau să realizez o locuință dacică, datorită faptului că suntem relativ aproape de o Davă dacică, Petrodava, și o fierărie cu rol didactic, unde cine dorește poată veni să lucreze, iar obiectele adunate de la meșterii care nu mai sunt să fie expuse.
Care sunt abilitățile pe care trebuie să le întrunească un bun fierar?
Ioan Olaru: Un bun fierar trebuie să aibă răbdare, un spirit artistic și o bună înțelegere a ceea ce vrea să realizeze. În cazul fierăritului tradițional, arhaic, se folosește imaginația și nu dimensiunile controlate de dispozitive de măsurare – metru sau rigle. Meșterul de la care am învățat meserie măsura cu palma, cu șchioapa sau cu cotul, foarte rar cu metrul sau rigla.
Care sunt uneltele necesare pentru acest meșteșug?
Ioan Olaru: Uneltele folosite pentru fierărie arhaică sunt în principal nicovale de diferite dimensiuni și forme, ciocane, clești, dornuri, foarfeci cât și menghine rudimentare, pile și pietre abrazive, dar și o sursă de foc pe bază de cărbune de lemn sau cocsuri metalurgice, cu foale de diferite forme și mărimi. Astăzi, uneltele clasice sunt suplimentate de forje pe gaz electric, iar mai nou se folosește sintetizarea pulberilor metalice cu laser.
Ce fel de obiecte realizați în atelierele de fierărie?
Ioan Olaru: Obiectele realizate diferă! În copilărie, alături de moș Ghiță, am făcut potcoave, porți sau cruci. Am lucrat, însă, și topoare, dălți, cuțite, săbii și spade, vârfuri de săgeți diverse, instrumente pentru pielărie, dar și nicovale pentru reconstituire în cadrul atelierelor de fierărie dacică. Am făcut lucruri cerute de prieteni istorici sau pasionați de istorie din asociații culturale de profil.
Unde participați cu activități de fierărie?
Ioan Olaru: Particip acolo unde sunt invitat sau unde cei care organizează diferite evenimente tematice consideră că mă integrez în peisaj. Am participat la festivaluri antice, medievale, la tabere școlare. Prezint evoluția metalurgiei și evoluția diverselor unelte și arme. De asemenea, am făcut și ateliere private când am mers cu cortul prin pădure, cu prietenii.
Cum este primită această activitate de noua generație?
Ioan Olaru: Tinerii sunt atrași și de aceste tipuri de fierărit, mai ales când prezinți ceea ce se presupune acest meșteșug. Cei mici preferă atelierul de bătut monede, pentru că îi atrage procesul prezentat de la început, însemnând topirea metalului, baterea și, cel mai important aspect, să își ia munca acasă, mândrindu-se cu ea.
De unde procurați fierul pe care-l prelucrați?
Ioan Olaru: Îl cumpăr, însă am realizat împreună cu un alt fierar un cuptor de extragere a acestui metal din minereu după metode antice. În urmă cu cinci ani, în cadrul unui festival, după zile de muncă am scos 600 grame de fier. Deci după o muncă grea am obținut un material valoros – fierul – ca acum 2000 ani.
Care este partea cea mai dificilă în acest meșteșug?
Ioan Olaru: Partea dificilă în acest meșteșug e să lucrezi singur. E un meșteșug în care mai cauți una sau două mâini de lucru, dar nu le găsești.
Care sunt proiectele emblematice la care ați lucrat?
Ioan Olaru: Am realizat multe lucruri pentru persoane care se ocupă cu recreerea unui eveniment istoric, de la ,,mâțe de fier dacice”, utilizate pentru mersul pe gheață, prezentate și în imagini itinerante ale muzeului de istorie, până la zale, săbii, topoare de luptă, tigăi de campanie romane, matrițe pentru făcut replici din plumb a monedelor din diferite perioade istorice, peceți.
Momentul extragerii fierului cu metode antice a fost un proiect frumos și mi s-a cerut să îl realizez încă o dată, pentru un profesor universitar doctor în istorie, care scrie și documentează o carte despre metalurgie și cursul ei în istorie. Dat fiind faptul că am trecut printr-un un moment dificil, de natură medicală, am amânat până când va fi un moment oportun.
La ce festivaluri sau evenimente participați în mod frecvent? Ioan Olaru: Am participat la festivaluri antice și medievale, precum: Dac Fest la Măgura Uroiului, Deva, la Getodava, la Iași, Festivalul medieval de la Vaslui, Festivalul medieval de la Suceava sau la Festivalul medieval de la Târgul-Neamț.
Interviu realizat de Oana-Talida COZMA
