Între 21 martie şi 4 aprilie 2022, în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ, prin Școala Populară de Artă Piatra-Neamț, s-a desfăşurat a şasea ediţie a Concursului naţional de arte plastice „Nicolae Milord“.
Anul acesta, MARELE PREMIU a fost atribuit reprezentantului Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ din Galați, MARICEL BLAGA, concurent la secțiunea pictură, a cărui lucrare, intitulată „Tandrețe“, a întrunit sufragiile juriului (criticul de artă Emil Nicolae – președinte, artistul plastic Ștefan Potop – președintele U.A.P., Filiala Neamț, Cristian Bistriceanu – artist plastic, profesor în cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, Carmen Elena Nastasă – managerul instituției organizatoare).

Competiția din 2022 i-a avut drept premianți, la secțiunea pictură, pe Emilia Rizescu (Școala Populară de Artă Piatra-Neamț) – Premiul I; Anica Pojar (Școala Populară de Arte „Tudor Jarda“, Cluj-Napoca) – Premiul II; Daria Dobre (Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu“ Brăila) – Premiul III. La secțiunea pictură, juriul a acordat și trei mențiuni: Valentina Tucan (Şcoala Populară de Artă Focșani), Mihaela Brătășanu (Şcoala Populară de Artă Ploiești, Centrul Județean de Cultură Prahova) și Anda Lidia Gvinda ( Școala de Arte „Ion Irimescu“ Suceava).



La secțiunea grafică, s-a impus reprezentanta Școlii de Arte „Francisc Hubic“ din Oradea – Denisa Maria Buda (Premiul I), urmată de Mihai Octavian Hristea – Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti“ Craiova (Premiul II); Elena Alexandra Humuzău – Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși“ Târgu-Jiu (Premiul III).



Mențiuni au primit: Ileana Comșa (Școala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ Sibiu), Briana Busuioc (Școala de Arte Galați a Centrului Cultural „Dunărea de Jos“), Cristina Petruțiu (Centrul de Cultură „Augustin Bena“ Alba Iulia).
Felicitări laureatului și premiaților!
Succes mai departe tuturor participanților!
Autor articol: Valentin ANDREI
Foto: Octavian POPA
