Pastila de cultură

CRONICA DE CARTE – Cine suntem după ce rămânem singuri?

Am citit noua carte a Mariei Orban, Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, într-un weekend, și asta pentru că Leia (personajul principal), se așează atât de aproape de tine încât o confunzi foarte repede cu o persoană dragă, cu un membru al propriei familii. Încă de la început, o înțelegi, empatizezi cu ea.

Romanul este structurat în trei capitole, trei săptămâni din viața unei familii care trece printr-un moment dramatic, boala, și apoi moartea celei mai vârstnice dintre cele trei femei din casă.

Dacă la finalul dezvăluit ne cam așteptăm încă de la început, sau cel puțin ne punem problema că urmează să se întâmple, ceea ce surprinde cu adevărat la această carte este viziunea reflexivă, spiritul atent și foarte fin de observație și analiză al scriitoarei asupra relației șubrede, complexe și dureroase, între o mamă și fiica ei.

În casa ei, Leia se află la mijloc, ca într-un sandwich generațional între o mamă cu care are o relație fragilă și extrem de complicată și propria fiică, față de care se simte oarecum vinovată, într-un continuu conflict interior sau, mai bine zis, în căutarea unor răspunsuri care să o ajute să supraviețuiască: „Nu te speria, nu te lăsa, ai răbdare cu tine, din orice lucru vei învăța ceva. Nu te speria…”

În cartea Mariei Orban, bărbații apar rar și sunt priviți ca niște musafiri trecători, oaspeți care și ei trebuie protejați de femeile din casă, toată greutatea balansului căzând pe umerii celei mai puternice, care „trebuie” să fie Leia; nu există altă alternativă.

Ceea ce pune în mișcare criza de identitate a personajului principal este boala mamei ei, astfel că firul narativ devine ca o pânză de păianjen dincolo de care se ivesc cruda vulnerabilitate și fragilitate a unei familii.

În fața fricilor paralizante, Leia devine un scrib care înregistrează și analizează cu precizie fiecare modulație emoțională a celor din jurul ei. Sunetul durerii și variațiunile intensității lui o afectează în aceeași măsură și pe ea, sau poate pe ea cel mai mult, criza și dezordinea morală dând impresia de avalanșă care înghite totul în calea sa.

„Sperieturile sunt ca niște baloane de săpun, apar și dispar rapid, la fel și bucuriile, le-ar zice, dar ce să înțeleagă ei la șapte-opt ani, când nici ea încă nu pricepe”.

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă e o carte frumoasă, poetică, tristă, dar onestă, care captivează prin profunzimea vocilor atât de recognoscibile.

Maria Orban (1978, Brașov) a absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, în anul 2000.  A debutat  în volumul colectiv de proză Junii 03Antologia tinerilor prozatori brașoveni, îngrijită de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Alexandru Mușina (Editura Interval, 2003).

A publicat texte și în alte volume colective, cum ar fi Ziua gândacului de bucătărie (coord. de Mihai Ignat, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2016) și Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (coord. Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023). A semnat diferite articole și proze scurte în majoritatea revistelor culturale din România.

În 2021, a câștigat concursul de scenariiWrite a screenplay for (WSF)…/Scrie un scenariu pentru…, organizat de Asociația Cinemascop, cu sprijinul HBO Europe,cu scenariul Timp de expunere limitat.

În 2023, a fost beneficiara unei rezidențe FILIT (Festivalul Internațional pentru Literatură și Traducere Iași) pentru scriitori români, proiect al Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Oameni mari este debutul său în proză în volum individual. Romanul a fost nominalizat în 2021 la Premiile „Sofia Nădejde“ pentru literatură scrisă de femei, la categoria „Proză Debut“, și a fost selecția pentru România pentru Festival du Premier Roman de Chambéry 2022.

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă e cel de-al doilea roman al scriitoarei, publicat în 2023 la Editura Nemira.

Autor articol: Suzănica TĂNASE