Inside CARMEN SAECULARE

Dansuri tradiționale – HORA ÎN DOUĂ PĂRȚI

Dansurile tradiționale au reprezentat o mare atracție pentru lumea satului de altădată, dar continuă să fie captivante și pentru generațiile actuale, interesate de perpetuarea datinilor, obiceiurilor și frumusețea jocurilor populare. În acest număr al revistei Coolt Neamț vine rândul horei în două părți să fie prezentată pas cu pas, pentru a se putea deprinde pe îndelete tainele ei.  

Denumirea de horă este răspândită pentru dansul cu funcții rituale și ceremoniale, care până a  se confunda cu sfera noțiunii de dans a suferit o extindere semantică. În nordul lanțului Carpatin, acest dans este întâlnit frecvent atât la ocazii de petrecere cât și cu rosturi rituale.

În principiu, face parte din categoria de dans de grup mixt, cu desfășurare în cerc, deci este de tip horal. Este un dans maiestuos, care impune interpreților o ținută dreaptă a bustului, privirea deschisă și jovială și un echilibru sufletesc. Pașii sunt lini, fără sărituri, iar jocul discret al mâinilor înscrie nuanțe diferite ale grației, care presupune o sensibilitate a simțului pentru frumos.

Particularitatea acestui tip de dans este aceea că în timp ce grupul mare continuă dansul în cerc, prins de mâini la înălțimea umerilor, o pereche sau mai multe din cerc, dacă spațiul permite (cu priză ca la polcă), se desprinde și continuă să joace la mijloc. În acest caz,  partenerul execută pașii bătuți specifici zonei locale. Forma dansului este bipartită, deoarece perechile de la mijloc execută alte motive coregrafice față de cele din cerc.

Măsura muzicală este de 2/4, deci vorbim de ritm binar; predomină celulele ritmice, anapest, spondeu şi dipiric.

Hora include și strigături comune sau la comandă, care fac aluzie la denumirea jocului.

Vă invităm, așadar, la o horă mare și frumoasă,
o horă moldovenească, așa cum se joacă la Neamț!

Autori articol: Ioan LUCHIAN, Claudiu LUCHIAN
Foto: Octavian Popa