Inovația pedagogică, internaționalizarea și schimbul de bune practici sunt, fără îndoială, promovate prin intermediul proiectele Erasmus+, iar mobilitățile din cadrul acestora oferă profesorilor și elevilor șansa de a-și dezvolta competențele transversale – digitale, lingvistice și interculturale, având acces la resurse educaționale inovative, la standarde europene.
La o astfel de activitate de formare, au participat patru profesori de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” – prof. Brîndușa Andrei, director; prof.dr. Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, coordonatorul proiectului Erasmus+ Digital Eco-Leadership; prof. Petronela-Carmen Olariu; prof. Viorica Rusu – în Puerto de la Cruz, Spania, în perioada 12-14 mai 2025. Aliniat la obiectivele Pactului Verde European și la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, proiectul contribuie atât la creșterea alfabetizării ecologice, cât și la consolidarea competențelor digitale.
Parteneriatul de cooperare în educația școlară Digital Eco-Leadership, coordonat de CNCH, reunește alte cinci instituții: Asociația Demetrius, Iași, România; Araxa Egitim Danismanlik, Eskişehir, Turcia; Agrupamento de Escolas Eça de Queirós, Lisabona, Portugalia; TeneLearning, S.L. Canary Islands, Puerto de la Cruz, Spania; SABA, Skopje, Macedonia.
Orice proiect de cooperare este organizat în pachete de lucru (WP), unul dintre ele vizând managementul (WP1). Al doilea pachet de lucru (WP2) are ca activități elaborarea suportului de curs IO1 – Digital Eco-Literacy Teacher Training Program, iar ulterior pilotarea programului de formare pentru profesori la nivel internațional, apoi la nivel local, cu câte 30 de profesori de către fiecare partener.
Programul de formare este structurat în șase module, fiecare conceput și elaborat de un partener în funcție de domeniul de expertiză: Instrumente digitale pentru integrarea eco-literației, Design-ul curriculumului eco-literației, Strategii de evaluare ale eco-literației, Etică digitală și cetățenie ecologică, Integrarea tehnologiei în învățarea outdoor, prin interacțiune directă cu mediul, Strategii educaționale incluzive pentru elevi cu nevoi diferite de învățare.
Fiecare modul este tradus în limbile partenerilor și va fi oferit într-un format digital interactiv, accesibil pe platforma Eco-Tech Hub (WP4). Pilotarea la nivel internațional, desfășurată în Puerto de la Cruz, organizată de TeneLearning, a adus o dimensiune practică și inspiratoare proiectului DigiEco, evidențiind rolul esențial al profesorilor în transformarea educației.
Pe parcursul a trei zile imersive, 24 de profesori, formatori, experți, directori, câte patru de la fiecare instituție parteneră, au lucrat în echipe internaționale, pentru a testa produsul intelectual și pentru a explora cum pot instrumentele digitale să contribuie la dezvoltarea eco-literației. Membrii fiecărei echipe au fost pe rând formatori și formabili, pentru a analiza avantajele și limitele produsului intelectual creat.
Cele șase sesiuni de formare nu au fost doar despre împărtășirea cunoștințelor, ci despre co-crearea de soluții în timp real, concepându-se planuri de lecție, testându-se instrumente precum Google Earth, Canva, ChatGPT, Quizizz, iNaturalist etc. și explorând spații simbolice pentru sustenabilitate – de la Grădina Botanică din Puerto de la Cruz până la Finca Encuentro, unde participanții au văzut ce implică permacultura.
WP2 asigură o formare practică și colaborativă, generând un impact durabil care transcende perioada de implementare. Prin implicarea directorilor, profesorilor și formatorilor în proiectare curriculară și utilizarea a diferite platforme și aplicații digitale, DigiEco propune un model educațional replicabil la nivel european, orientat spre transformarea școlii într-un mediu sustenabil și digital.
Astfel de mobilități internaționale ne reamintesc că profesorii sunt adevărații agenți ai schimbării. Alături de partenerii noștri europeni, ne bucurăm să continuăm explorarea granițelor leadershipului ecologic digital. Proiectul Digital Eco-Leadership s-a născut din convingerea profundă că educația trebuie să evolueze pentru a răspunde crizelor ecologice ale vremurilor noastre. Combinăm eco-literația cu instrumente digitale pentru a pregăti generațiile prezentului să protejeze planeta noastră. Le oferim puterea de a gândi critic, de a găsi soluții și de a deveni lideri activi în domeniul protecției mediului.
Ceea ce a făcut ca această experiență de învățare – dezvățare – reînvățare să fie cu adevărat specială au fost energia și sinergia grupului: un amestec de curiozitate, creativitate și o misiune comună de a reimagina educația. Dincolo de instrumente și metode, pasiunea profesorilor a fost cea care a ieșit în evidență – dorința lor de a învăța, de a se susține reciproc și de a le oferi elevilor puterea de a face o schimbare: Să-i învețe nu doar cum să transforme planeta într-un loc mai bun, ci și cum să devină ei înșiși mai buni pentru planeta noastră!
„Finanţat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere şi opiniile exprimate aparţin, însă, exclusiv autorului (autorilor) şi nu reflectă neapărat punctele de vedere şi opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană şi nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.”





Autor articol:
prof.dr. Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”


