Inside CARMEN SAECULARE

Decembrie, luna magiei și a tradițiilor la Piatra-Neamț

Elevii Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț au dat startul evenimentelor culturale cu o serie de spectacole speciale, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

În fiecare decembrie, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț aduce publicului o adevărată sărbătoare a artei și culturii, o serie de spectacole care pregătesc sufletele pentru magia sărbătorilor de iarnă.

Elevii Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț au dat startul evenimentelor culturale cu o serie de spectacole speciale, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Pe 12 decembrie, de la ora 17:00, Clasa de canto muzică ușoară, coordonată de prof. Paula Ghivirigă, a deschis seria spectacolelor cu recitalul „Te așteptăm să vii, Crăciun”, susținut de grupul „Happy Kids”. Alături de aceștia, pe scenă au urcat elevii clasei de dansuri populare, coordonați de Anda Maria Acristinei, și membrii formației „Bee Patrol”. Recitalul a fost marcat de lansarea albumului „În așteptarea lui Moș Crăciun”, un rezultat al muncii susținute și al colaborării strânse dintre profesori, elevi și părinți. „Muzica întărește sufletele și ne adună”, spunea coordonatoarea grupului, prof. Paula Ghivirigă, cu o mare mândrie în glas, adăugând: „Acest album reflectă emoțiile fiecărui copil și este rodul unei munci de echipă ce a implicat multă dăruire.”

Coordonatoarea artistică, prof. Paula Ghivirigă, a descris acest spectacol ca fiind „un prilej de întărire a sufletelor, o sursă de speranță și o apropiere între oameni”.

Evenimentul a adus în inimile tuturor atmosfera caldă și festivă a sărbătorilor de iarnă, transformând scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț într-un spațiu al bucuriei și momentelor artistice deosebite.

Pe 13 decembrie, la ora 17:30, Clasa de canto tradițional și Ansamblul „Nemțișorul”, ambele coordonate de prof. Laurențiu Marian, au adus atmosfera de Crăciun mai aproape de public, în cadrul unui recital folcloric plin de colinde, sub genericul „Vin colindătorii, vin!”. Alături de aceștia, pe scenă au evoluat interpretul Laurențiu Marian și Ansamblul „Brâul roșu”, care au adus un omagiu tradițiilor populare.

Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17:30, elevii Clasei de dans tradițional, coordonați de Anda Maria Acristinei, au urcat pe scenă cu spectacolul „Colind prin suflet de copil”, alături de invitații speciali – interpreții de muzică populară Vasilica Tătaru, Ștefan Țîrdea și Ansamblul „Comorile Neamțului”.

Seria spectacolelor a continuat duminică, 15 decembrie, la ora 16:00, cu un concert al grupului vocal „Floare de colț”, din cadrul Clasei de canto tradițional, coordonat de prof. Georgiana Șerban Axinte. Grupul a fost acompaniat de Corul de copii și Grupul psaltic „Evanghelismos”, dirijat de Ciprian Ceai, în cadrul evenimentului „Poveste de Crăciun”.

Cu excepția evenimentului din 14 decembrie, la care intrarea s-a făcut pe baza biletelor, celelalte spectacole au fost accesibile publicului în limita locurilor disponibile.

Autor articol: Oana -Talida COZMA