„Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci, să-i învățăm să se adapteze.” (Maria Montessori, „Descoperirea copilului”)
Școala este ca o lume fermecată, plină de basm și feerie, este lăcașul unde se pun bazele „clădirii” fizice și spirituale a „puiului de om”. Doar „zâna”, modelatoarea de suflete și minți, știe, cu mult tact și răbdare, să-i treacă pragul palatului fermecat pentru a îmbrăca haina plină de vrajă și mister a basmului, a jocului, a cântecului și a poeziei. Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare, i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode și procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă ușurință și mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoștințelor”.
Educația extracurrriculară (realizată dincolo de procesul de învățământ) își are rolul și locul bine stabilite în formarea personalității copiilor noștri. Educația prin activitățile extracurriculare urmărește identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoștințe, punându-i în contact direct cu obiectele și fenomenele din natură. Trebuința de a se juca, de a fi mereu în mișcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm școala cu viața.
Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intelectual.
An de an reușim să desfășurăm în școala noastră, Școala Gimnazială Domnească, Tg. Neamț, cinci proiecte educative extrașcolare: Proiectul județean Pupăza din tei – la învățământul preșcolar, Proiectul județean Bucuria de a fi copil – la învățământul preșcolar, Simpozionul județean O mână întinsă naturii măsurată matematic – înv. preșcolar, primar și gimnazial, Proiectul Regional Creatori de frumos în ținutul Neamțului – înv. preșcolar, primar și gimnazial, Proiectul local școală de vară Copilăria – univers fără prejudecăți – înv. primar și gimnazial.
Ținutul Neamțului a fost, de-a lungul timpului, sursă de inspirație pentru foarte mulți oameni de cultură: scriitori, poeți, pictori, sculptori etc, astfel încât multe opere de artă au apărut sub puternica influență a acestor meleaguri pline de frumusețe și oameni de seamă. Unii dintre ei sunt studiați la școală, însă o mare parte par să fie dați uitării, deși operele lor dau mărturii de-a lungul timpului despre valorile transmise cu sfințenie unei generații care trebuie să ducă mai departe ceea ce au primit în dar de la înaintașii ei.
Proiectul Regional Creatori de frumos în ținutul Neamțului încearcă revitalizarea interesului elevilor și cadrelor didactice pentru creația artistică (literatură, pictură, sculptură), descoperirea artiștilor care au creat în ținutul Neamțului de-a lungul timpului, precum și dezvoltarea spiritului creator al elevilor, oferind fiecăruia șansa de a se exprima prin intermediul artei.
Natura a înconjurat totdeauna viața omului cu munți și ape, cu păduri foșnitoare și câmpii smălțuite cu flori, cu multele ei plante, păsări și felurite alte viețuitoare. Copiii și-au împletit ghirlande și coronițe din florile grădinilor și pajiștilor, s-au împrietenit cu micile viețuitoare și le-au luat ca partenere în joaca lor.
Astăzi, mai mult ca oricând, este foarte important cum „privim” natura și cum pătrundem în natură. Iubirea față de natură nu se poate rezuma la o declarație, oricât de înflăcărată ar fi aceasta. Așa cum pacea nu înseamnă doar absența războiului, nu echivalează cu așteptarea pasivă, ci este mult mai mult, respectiv o stăruință necurmată a noastră, a tuturor, tot astfel a iubi natura nu înseamnă doar a dori să fii în mijlocul ei, ci și a milita și a acționa pentru a nu fi afectată în niciun fel, spre a se bucura de darurile ei nu numai actualii locuitori ai Terrei, ci și cei viitori.
În zilele noastre, protejarea naturii, a frumuseții și diversității ei a devenit o preocupare conștientă și din ce în ce mai stăruitoare a întregii societăți. Natura este singurul mediu familiar omului, în care el poate trăi și munci. Natura vie, contactul cu lumea ființelor vii, este o condiție indispensabilă pentru întreținerea tonalității nervoase și mentale necesare sănătății omului. Astăzi, mai mult ca oricând, omul simte nevoia să iasă în natură. Prizonier al orașului, al calculatorului, al mall-urilor, omul redescoperă în natură numeroase și variate întruchipări ale ideilor de armonie și perfecțiune. Reîntors la natură, omul modern conștientizează că ea nu este și nu poate fi proprietatea cuiva; ea este și trebuie să fie, în egală măsură, a tuturor. De aceea, ocrotirea naturii și păstrarea echilibrelor biologice din ecosisteme trebuie să constituie o preocupare a fiecăruia.
Una din principalele atribuții ale educatorului, chiar o menire a sa, este să-l facă pe elev să „vadă” ce trebuie, să înțeleagă mai mult, să-l „agite” în spiritul respectului pentru mediul ambiant. Particularitățile de vârstă ale micilor școlari permit formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice și, implicit, a unui comportament adecvat. Copilul manifestă o curiozitate senzorială în plină dezvoltare și, dacă știm să-i prelungim această curiozitate, ea devine suportul setei de cunoaștere.
Antrenând elevii în diverse acțiuni – excursii, drumeții, acțiuni practice de îngrijire a pomilor, de distrugere a buruienilor, plantări de pomi și flori, întreținerea spațiilor verzi, hrănirea păsărilor pe timp de iarnă – se realizează dezvoltarea spiritului de inițiativă, a deprinderilor de cercetare, a răspunderii pentru lucrul făcut, a curiozității.
Conștiința unui copil, atunci când încearcă să înțeleagă și să determine relația dintre el și natura vie, să rezolve conflicte extrem de intime, se evidențiază în acțiunea sa de decizie: a rupe sau nu o plantă („Zorelele”, de Șt. O. Iosif), a ucide sau nu o insectă („Gândăcelul”, de E. Farago). Elevilor le trebuie indusă concepția că omul nu are dreptul să distrugă o specie animală sau vegetală, fără o motivație serioasă, invocând pretextul că aceasta nu folosește la nimic; nu avem dreptul de a distruge ceva ce nu am creat. O plantă umilă, o insectă minusculă cuprind mai multă frumusețe și perfecțiune și ascund mai multe mistere decât cea mai minunată creație umană.
Lecțiile, în marea lor diversitate, au menirea de a pregăti copiii prin latura cognitivă a adevărurilor despre natură, prezintă situații care duc la păreri aprobatoare/dezaprobatoare privind rezultatele pozitive sau negative ale acțiunii omului asupra mediului. Însă doar folosirea mediului natural ca sală de clasă sau laborator în care elevul învață este un pas decisiv în conștientizarea problemelor. Dincolo de trezirea dorinței de „a ști” trebuie creat un cadru atractiv de preocupări, pe care elevul să-l exploreze cu pasiune, fără a-l lipsi nicio clipă de bucuria descoperirii personale. Educația ecologică își va atinge scopul abia când elevul va deveni receptiv și sensibil la sunete și culori, dimensiuni, zgomote ușoare, foșnetul lin, contactul cu obiecte, etc.
Un proverb chinezesc spune: „Dacă te gândești la ziua care va urma, ia-ți mâncare. Dacă te gândești la anul care va urma, plantează un copac. Dacă te gândești la secolul care va urma, educă elevii” să respecte pe aproapele și natura.
Prof. Anca MAFTEI
Școala Gimnazială Domnească, Târgu-Neamț
