Inside CARMEN SAECULARE

LARISA MARIA LECUȘESCU aduce primul ei premiu Școlii Populare de Artă

Larisa Maria Lecușescu aduce primul ei premiu Școlii Populare de Artă

Recent, organizatorii Concursului Naţional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu“ de la Galați au comunicat rezultatele ediţiei a XV-a. La secțiunea grafică, Larisa Maria Lecușescu (clasa Radu Macavei), eleva Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, a obținut Premiul I, cu lucrarea „Emoție de toamnă“ (pastel pe hârtie).


Vizibil încântată de acest prim succes, Larisa se destăinuie: „Fiecare persoană are acea pasiune de care nu se poate dezlipi, pasiune care o definește cu adevărat. Pentru mine aceasta este desenul. Am să desenez când eram foarte mică, în jurul vârstei de cinci ani, și de atunci nu m-am mai oprit. Motivul pentru care m-am apucat de desenat a fost faptul că îmi puteam exprima modul prin care percepeam eu lumea și starea de bine pe care o aveam în timp ce desenam.

Acum aproximativ doi ani am început să studiez desenul mai bine, la Școala Populară de Artă a Centrului pentru Cultură «Carmen Saeculare», îndrumată fiind de profesorul meu, Radu Macavei. Am acumulat multe cunoștințe pe parcursul acestor ani de studiu. Acest curs mă ajută să îmi dezvolt și mai mult abilitățile artistice. Pentru mine, desenul reprezintă o adevărată pasiune și, cum spunea celebra pictoriță Frida Kahlo, «pictez propria realitate».“

Pentru a confirma faptul că eleva Școlii Populare de Artă este pe drumul bun, zilele trecute a venit vestea că aceeași Larisa Maria Lecușescu a fost premiată cu Mențiune, la Concursul Național de Pictură „Lucian Grigorescu“, ediția I, de la Constanța.

LARISA MARIA LECUȘESCU aduce primul ei premiu școlii populare de artă
Emoție de toamnă

Autor articol: Valentin ANDREI

Inside „Carmen Saeculare“ - Zigzag printre evenimentele culturale ale lunii mai