Inside CARMEN SAECULARE

Premii ale Școlii Populare la Concursului Naţional „Emancipare“ de la Târgu Jiu

Inside „Carmen Saeculare“ - Premii ale Școlii Populare la Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Emancipare“ de la Târgu Jiu

Pe 26 mai 2022, au fost anunțați premianții celei de a doua ediţii a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Emancipare“, organizat de Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși“ Târgu Jiu.

Organizatorii au anunțat participarea a 53 de cursanți ai școlilor populare de arte și centrelor culturale din 12 județe: Neamț, Prahova, Mureș, Dolj, Bacău, Maramureș, Alba, Caraș-Severin, Cluj, Galați, Botoșani și Gorj.

Finalmente, juriul (alcătuit din Cătălin Davidescu – critic de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova; Vasile Fuiorea – președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu; Armand Landh – artist plastic, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu) a anunțat și premianții.

Spre bucuria noastră, cele două reprezentante ale Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț s-au aflat printre aceștia. Astfel, Paula Andrei, cu lucrarea „Cetatea Neamțului“, a cucerit Premiul II al secțiunii pictură.

,,Arta, un Univers nemărginit ce dă culoare Lumii… Artiștii, mici piese din puzzle-ul ce compune acest Univers. Nu mă încadrez încă în puzzle, dar, din fericire, îl am alături pe artistul și profesorul Radu Macavei, cel care inspiră oamenii din jur și îi ajută să capete puterea autocunoașterii. Spun astfel pentru că doar cunoscându-ne pe noi înșine putem descoperi ce se află în profunzimea Universului nemărginit, ceea ce chiar reprezintă o „super-putere”. Această distincție o datorez în cea mai mare parte domnului profesor, pentru că mi-a îndrumat atent și cu răbdare fiecare pas până la rezultatul final. Restul, nu este altceva decât talentul primit în dar, pe care l-am descoperit întâmplător încă din timpul liceului”, mărturisește Paula.

La secțiunea grafică, Larisa Maria Lecușescu a fost recompensată cu Mențiune.

Autor articol: Valentin ANDREI