Practic

ROMÂNIA ÎN BUCATE: Ceaun câmpenesc cu pomana porcului și balmoș

În plină vară, în luna iulie, pentru cei care petrec mult timp în natură, propunem un preparat la ceaun, ușor de gătit, tradițional și foarte gustos. Chefii Alice și Ciprian Țărnă, de la Braseria Tradițional Cip&Ali, gătesc, de această dată, un ceaun câmpenesc cu pomana porcului și balmoș ca la stână.  

Ingrediente:

După ce am așezat pe masa toate ingredientele, începem etapa de preparare: tăiem carnea cubulețe, coasta o împărțim în bucăți potrivite, iar cârnații îi porționăm după preferințe. Într-un ceaun punem untura și o încingem bine. Adăugăm bucățile de carne și le tragem la foc iute până se sigilează. Apoi punem coasta și asezonăm cu sare, piper, și vin. Continuăm focăreala vreo oră și jumătate, la foc domol. Când sunt plăcute ochiului și aproape de final, adăugăm cârnații și mai focărim vreo 30 minute, apoi adăugăm usturoiul, ardeii iuți și ardeii kapia, pentru un plus de savoare.

Potrivim de sare și piper și pregătim balmoșul cu apă, sare, mălai și brânză frământată de oaie (burduf). Când fierbe apa, înglobăm mălaiul amestecând continuu, iar spre final introducem brânza de burduf. Amestecăm intens până se obține consistența necesară. Servim pomană porcului făcută bine la ceaun, cu mămăligă și murături de sezon. Din acest meniu nu poate lipsi o țuică tânără de corcodușe.

Vă dorim poftă bună!

Autor articol:  Oana-Talida COZMA
Foto: Ciprian ȚĂRNĂ