Practic

ROMÂNIA ÎN BUCATE: Dovlecei umpluți cu carne

La ce mai poftiți bun în această primăvară? Chef Ciprian Țărnă a venit cu propunerea de a găti o rețetă delicioasă de dovlecei umpluți cu carne. Un preparat sățios, plin de nutrienți, care nu necesită un grad foarte mare de dificultate în preparare.

Pentru 5 porții avem nevoie de:

În prima etapă de pregătire a rețetei spălăm bine dovleceii, tăiem căpăcelele și îi scobim de miez. Acest miez îl vom tăia cubulețe, iar morcovul îl curățăm și îl dăm prin răzătoare. Între timp, spălăm verdețurile și ceapa și le tăiem mărunt.

Pentru prepararea compoziției vom face un amestec din carnea tocată, ceapă, morcov, miezul de dovlecel, verdeață și completăm cu cele două ouă și făina albă. Condimentăm după gust. Omogenizăm bine toate ingredientele, după care vom umple dovleceii și îi așezăm într-o oală. Peste dovlecei vom completa cu suc de roșii, apă și băgăm totul la cuptor, la 180 grade, pentru 90 de minute.

Dovleceii umpluți cu carne pot fi serviți calzi sau reci și, după gust, pot fi asezonați cu smântână proaspătă. Un adevărat alint al papilelor gustative!

Poftă bună!

Autor articol:  Oana-Talida COZMA
Foto: Octavian POPA