Inside CARMEN SAECULARE

Serie de lansări de carte ale EDITURII NONA, la Libris 2023

Și anul acesta, Editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a fost prezentă în cadrul Târgului de carte LIBRIS, eveniment desfășurat în perioada 14-17 septembrie 2023. Pentru întâlnirea cu publicul cititor, editura a pregătit un program de lansări de carte, care s-a întins pe parcursul a două zile.

Astfel, în prima zi, joi, 14 septembrie, doi dintre poeții cunoscuți ai ținutului Neamț – Mihai Hanganu și Mihai Coșerariu – și-au prezentat cele mai recente apariții editoriale. Cele două cărți, „Sensul vieții”, respectiv „Rătăciri”, au beneficiat de referințe critice din partea unor reputați specialiști ai domeniului: Cristian Livescu (critic literar), Lucian Strochi (critic de artă), Ionel Simota, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, și Cezar Haiura, membru al Cenaclului „Nichita Stănescu” al M.A.I.

Evenimentul Editurii Nona din prima zi a LIBRIS-ului 2023 s-a încheiat cu un moment muzical creat de Grupul folk „Eu cred” al Asociației Culturale „Eu cred” Tașca, grup coordonat artistic de Mihai Coșerariu.

A doua zi, Editura Nona a consemnat, în cadrul Târgului de carte LIBRIS, debutul unei tinere poete. Teodora Topliceanu, elevă în clasa a XII-a a Colegiului Național de Informatică din Piatra-Neamț, a prezentat public primul său volum de poezie, pe care l-a intitulat „Refugiu”. A fost ocazia primei sale confruntări cu critica literară și de artă, la eveniment fiind invitați să participe Cristian Livescu și Lucian Strochi, reputați oameni ai literelor, cei care au avut cuvinte de laudă la adresa tinerei poete.

Autor articol: Valentin ANDREI