Dintre bolile sufletești, unele te înghesuie în buza Iadului de-a dreptul, altele te lasă slobod, nestingherit, să aluneci în buza lipsită de har a durerii. Aud des oameni cum se plâng că au rămas singuri, o singurătate care le țiuie urechile, le termină liniștea în fuioare de durere. Descopăr că-s oameni care au construit zilnic, clipă de clipă înstrăinarea aceasta de tristeți, săvârșind un ritual propriu de depărtare de oameni, de rupere de comuniune cu ei. Desigur că nu asta e rău, ci faptul că în lipsa unui orizont de comuniune nou au ales… însingurarea. Le privesc ridurile de tristețe din priviri, teama de mâine și înțeleg că au construit o relație într-un singur sens, deseori fără să-și dea seama. S-au înstrăinat, cel mai adesea, și de izvorul Bucuriei care este Dumnezeu. În lipsa lui, par dezorientați în singurătățile lor. Nu-s de judecat, ci doar de privit și ajutat. Nu, nu e vorba aici de călugării retrași din lume, să ne înțelegem, ci de cei care și-au jucat fericirea pe o singură carte- cariera, de cele mai multe ori- fericindu-se cum au avut părțile lor de zi și viață numai pentru ei. Și mai e vorba de cei părăsiți după ce au investit întreaga lor ființă în copii și nepoți, în proiectul altora. Și asta nu fiindcă le lipsea propriul lor proiect, dar acela era legat fundamental de ceilalți, de trăirea în ceilalți a propriei lor vieți. Mă refer la cei care au construit case cu șase ori șapte camere, în speranța că rămân copiii cu ei și care au constatat că idealul lor nu este identic cu al celorlalți tocmai când nu mai aveau nimic de făcut. Decât să-și asume singurătatea…
Vorbesc despre cei rămași singuri să-și înfrunte delatorii ori inventatorii de pete în sufletul lor. Care oricât de mult ar fi ajutați din afară, trebuie să-și construiască singurătatea cu o rezistență la mizerie în miezul ei de întuneric. Nu-i ușor să te vezi eviscerat de binele făcut pentru a-ți fi reclamat răul pe care ceilalți și-l închipuie că l-ai fi putut face. Nu. Nu semănăm între noi nici ca forță de muncă și nici ca putere de muncă, nu avem idealuri comune ci doar orizonturi în care aceste idealuri se ambiționează să încapă. Firul de rezistență este legat de Hristos sau altfel scufundarea în durere devine ireversibilă. Poate că aici e începutul vindecării de singurătatea ca rană. În liniștea ce o naște cu fiecare clipă desfăcută din greutatea așteptării unui dram de lumină.
Vorbesc despre singurătatea născută după ce țărâna a acoperit chipul cuiva drag. Tăcută și udă ca o brumă de lacrimi. Înghețată de forța urii din care ni s-a născut moartea. Pleacă toți. și de n-ar pleca, oricum rămâi singur. De morți nu se scapă cu una – cu două, mi-a zis cândva o bătrână șugubeață, pe când mergea a mia oară la mormântul celui ce-i făcuse zilele amare și cinci copii. Copiii erau cu ea, oameni cu propriii copii. Dar ea, minunata, era singură pe cale. Ceilalți o urmau tăcuți de departe. Mi-au spus că fac asta de patruzeci de ani și mereu a fost așa. Ea, prima. Purtând singurătatea. Apoi ei, gureși și fără griji. Îmi spun mereu că ei nici nu-și mai amintesc neapărat chipul tatălui- chiar fotografiile sunt puține, și-l privesc de departe- dar bănuiesc cât de tare s-au iubit ei, părinții, din singurătatea aceasta tăcută, a femeii-mamă.
Vorbesc despre singurătatea alergătorului. Care poartă cu sine miile de ore de antrenament fără de care clipele de chin și speranță ale cursei nu au sens. Nu știe dacă va câștiga au ba, dar știe cu precizie cât s-a pregătit, de câte ori ceasul de la mână l-a adus aproape de vreo performanță. Am auzit cum un alergător le explica tinerilor din jur cât de important este antrenamentul. Ca să-ți învingi propriul record, propria măsură. Să te alungești peste limita ta, obosită și hămesită de performanță. E o singurătate care poate să nu rodească în afară niciodată, dar care te schimbă ca om, te provoacă, te crește.
Taina Singurătății. Atârnând pe Cruce, Trupul Domnului Hristos ne vindecă chemându-ne la Potir. Convertind singurătatea în însingurare virtuoasă. Și totul s-a umplut de Lumină…
Autor articol: Preot Constantin NECULA
