Inside CARMEN SAECULARE

Târgul de Crăciun, retrospectiva

Târgul de Crăciun

Pe 7 ianuarie 2024 s-a tras cortina peste Târgul de Crăciun de la Piatra-Neamț. Desfășurat sub titulatura „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”, târgul a însemnat o lună și o săptămână în care pietrenii, nemțenii și vizitatorii ajunși pe meleagurile noastre de poveste s-au bucurat de o atmosferă idilică, de sărbătoare.

Patinoarul cu luminile și veselia lui, Căsuța Moșului, care a găzduit weekend de weekend activități creative alături de artiștii coordonatori, falnicul brad împodobit, întâlnirile de suflet ale copiilor cu Moș Nicolae, Moș Crăciun și spiridușa Bubu, căsuțele decorate cu brad proaspăt și comercianții care au prezentat bunătăți fel de fel și daruri sugestive de Crăciun, colindele cântate cu bucurie, urăturile sincere și cântecele de iarnă susținute de cluburile și ansamblurile din întreg județul au reprezentat întreaga poveste scrisă în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Am început pe 1 decembrie, cu micuții artiști ai Ansamblului vocal „Nemțișorul” și Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, ambele sub egida Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, și am încheiat tot în acordurile muzicii tradiționale, cu elevii Școlii Populare de Artă.

Ne-au cântat și ne-au încântat inimile artiști mici și mari de la „Atelierul de muzică Ana Dragu”, Grupul vocal „Flori de cireș” și Mara Apetrei, Ansamblul folcloric „Florile Ceahlăului”, „Sânzienele nemțene”, Grupul vocal „Floare de colț”, Ansamblul vocal „Sol Music” și Ansamblul folcloric „Ozana” din Târgu-Neamț. În program au fost incluși și copiii de la „Atelierul de voci” al Andreei Barbu, grupul „Talita Cumni” de la Palatul Copiilor, Asociația Culturală „Rubine Moldave”, Roxi s Music Team, Clubul de copii „Artis”, Ansamblul „Comorile Neamțului”, Grupul „Melisma”, Ansamblul „Ținutul Zimbrului” și Asociația „Eu cred”, cu un program de muzică folk.

După cea de-a doua jumătate a lunii decembrie, au revenit în atenția publicului copiii din cadrul Școlii Populare de Artă, ai claselor de canto popular și canto muzică ușoară, dar și invitați de la Asociația culturală „Viva Allegria”, „Mugurașii de sânziene” și Sânziana Oșlobanu, Ansamblul „Floricică de pe stâncă”, Grupurile de muzică folk „Floare de colț”, „Magic folk” și „Zori”, „Canto Nobless”, Ansamblul „Mugurașii roznoveni”, Grupul vocal „Florile Stănișoarei” și Ansamblul „Codrii Stănișoarei”, Iustin Pricop și grupul său de colindători, „Sing Art” Roman, Lary, Ansamblul folcloric „Codrii Neamțului”, Antonia Ciofu, Ansamblul „Brâul Roșul” și elevii Liceului de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamț.

Au mai susținut minirecitaluri soliștii de muzică populară Laurențiu Marian, Paula Andrei, Sânziana Oșlobanu, Maria Țifrea, Ștefan Țârdea, Ana Dragu și Alexandra Cojocariu.

Această ediție a Târgului de Crăciun a fost organizată de Primăria Municipiului Piatra-Neamț și partenerii Camera de Comerț și Industrie Neamț, Consiliul Județean Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și Organizația de Management al Destinației Piatra-Neamț.

Sărbătorile de Iarnă au farmecul lor, iar activitățile create în jurul acestora nu fac decât să contureze încă o dată magia și bucuria de a fi alături de cei dragi, de Crăciun.

Autor articol: Oana -Talida COZMA