Cafeneaua culturală

Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ – oameni şi locuri

„Acum mai bine de cincizeci de ani, pe baza experiențelor pe care le aveam cu Filarmonica «Moldova» din Iași în organizarea Stagiunilor muzicale, au venit la noi profesorul Mihail Cozmei și Ion Baciu. Anul următor deja de desfășura prima ediție a Vacanțelor Muzicale. Nimeni, niciunul dintre noi, cei de atunci, nici ieșenii, nici noi, cei de la Piatra, nu ne imaginam că Vacanțele vor rezista peste cincizeci de ani. Este un fenomen rarisim!” (prof. Gheorghe Bunghez).

Oameni și locuri

Un festival care în decurs de 52 de ani îşi consumă 49 de ediţii devine un eveniment de marcă al locului. Este cazul Vacanţelor Muzicale, o manifestare care este pentru judeţul Neamţ un adevărat brand cultural.

Imaginată a fi o întâlnire de lucru pe timp de vacanţă a studenţilor de la Conservatorul din Iaşi, studiu muzical dublat de recitaluri şi concerte, Vacanţele Muzicale au avut nevoie pentru a ajunge la succesul de care se bucură astăzi de un suport uman şi logistic apreciabil.

Mai întâi de toate, după ce au creionat desfăşurarea primei ediţii, cei cinci iniţiatori – Ion Baciu, Mihail Cozmei, Achim Stoia (de la Iaşi) şi Gheorghe Bunghez şi Constantin Potângă (de la Neamţ) au căutat şi au găsit oamenii care să lucreze pentru festival.

Echipa organizatorică constituită astfel a dat primii oameni ai Vacanţelor. Următorii au fost studenţii ieşeni şi dascălii lor, cei care au venit în august 1972 la Piatra-Neamţ pentru primele cursuri şi recitaluri. Evenimentele muzicale publice au adus festivalului şi cea din urmă categorie de oameni ai Vacanţelor: publicul. Care public, an de an, avea să devină din ce în ce mai statornic; multe persoane se regăsesc în sălile de spectacol în anii 70 şi în anii 80 ai veacului trecut.

În acelaşi timp, Vacanţele Muzicale au avut nevoie de spaţii de desfăşurare. Pentru început, a studiilor, decurgând de aici şi necesitatea găsirii spaţiilor de cazare şi masă. O primă gazdă ospitalieră a fost Liceul „Calistrat Hogaş” din apropierea centrului urbei. Aici a stat şi a lucrat prima serie de studenţi a festivalului.

Alte instituţii (municipale şi judeţene) care şi-au oferit sprijinul manifestării au fost, printre multe altele, Teatrul Tineretului, Mănăstirea Neamţ, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”, Muzeul de Istorie, Cetatea de la Târgu-Neamţ, Biblioteca Municipală din Roman, Muzeul de Artă (începând cu anul 1980, momentul inaugurării sediului actual), Casele memoriale „Calistrat Hogaş” (din Piatra-Neamţ) şi „Mihail Sadoveanu” (de la Vânători-Neamț).

În aceste locuri, dar nu numai, au avut loc recitaluri şi concerte. Artiştii au mers acasă la oamenii muncii de la sate – la Căminele Culturale de la Săbăoani şi Tazlău –, precum şi prin întreprinderi sau instituţii ale statului – Fabrica de tricotaje „8 Martie”, Uzina de Fibre Sintetice Săvineşti, redacţia ziarului „Ceahlăul”, sau la Cercul Militar Judeţean.

Aşadar, Vacanţele Muzicale ale anilor 70 şi 80 din secolul XX s-au desfășurat, aşa cum spunea o lozincă a acelor vremuri, prin oameni şi pentru oameni, utilizând spaţii de pe întreg cuprinsul judeţului Neamţ.

Autor articol: Valentin ANDREI