Inside CARMEN SAECULARE

ViceBusters Film Challenge Piatra-Neamț, la prima ediție

ViceBusters Film Challenge Piatra-Neamț este cel mai nou concept anti-vicii cu scop informativ, care poate descoperi și talente în rândul adolescenților. Proiectul este organizat de Consiliul Județean Neamț prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Neamț, cu implicarea apreciatului regizor și scenarist nemțean Daniel Sandu, în parteneriat cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.   

ViceBusters Film Challenge este un concurs de filme de scurtmetraj, făcute exclusiv de elevi din ciclul gimnazial și liceal, cu tema „Pericolele viciilor în rândul tinerilor“. Cei mai competitivi participanți vor fi recompensați cu premii importante în bani, trofee și vor primi diplome.

Deși competiția este destinată exclusiv elevilor, profesorii pot acționa ca organizatori de echipă sau mentori, fiind permisă participarea unui singur profesor per echipă.

Juriul selectat este format din trei membri cunoscuți în industria filmului românesc, iar  deciziile acestora sunt finale și nu pot fi contestate. Anunțarea câștigătorilor va avea loc în cadrul Galei de premiere a concursului ViceBusters Film Challenge, ce va avea loc la Piatra-Neamț, la Cinema Mon Amour,  pe 18 noiembrie 2022.

O parte extrem de importantă și mult așteptată a evenimentului este aceea în care în cadrul unor workshop-uri, traineri cunoscuți în lumea cinematografică vor acorda informații prețioase concurenților din cadrul ViceBusters Film Challenge Piatra-Neamț pentru realizarea scurtmetrajelor. Aceștia sunt Miruna Minculescu, fotograf și regizor de film. Cel mai recent film al său, „Fragmentari“, a fost nominalizat la premiile GOPO 2022. Un alt trainer este actorul Ștefan Iancu, cunoscut publicului larg pentru numeroasele roluri atât în filme, seriale și reclame, cât și videoclipuri muzicale. Dintre toate acestea enumerăm doar „Un pas în urma serafimilor“ și serialul „Vlad“. Echipa de profesioniști va fi completată de către Daniel Sandu, unul dintre inițiatorii proiectului, scenarist și regizor. Daniel este cunoscut publicului pentru filmele „Tata mută munții“, „Un pas în urma serafimilor“ sau serialul HBO „Bani negri (pentru zile albe)“.

Evenimentul a beneficiat de o promovare intensă în școlile și liceele din Neamț, întrunirile directe între elevi și organizatori dovedindu-se a fi benefice pentru tânăra generație care s-a înscris în competiție într-un număr mare. Regizorul Daniel Sandu, Carmen-Elena Nastasă, managerul Centrului de Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț și consilierul județean Florin Vornicu, membru A.T.O.P. Neamț se numără printre cei care au promovat intens evenimentul în rândul adolescenților.

Cei mai inspirați participanți vor lupta pentru premii consistente. Astfel, se vor acorda  premiul pentru „Cel mai bun film“, în valoare de 1.000 euro, 500 de euro se vor acorda pentru „Cea mai bună regie“, 500 de euro pentru „Cel mai bun scenariu“, 500 de euro pentru „Cea mai bună imagine“, 200 de euro pentru „Cea mai bună actriță“, 200 euro pentru „Cel mai bun actor“, 300 de euro pentru „Mențiune specială a juriului“ și 300 de euro pentru „Premiul de popularitate“.

Dorim succes maxim și inspirație tuturor participanților!

Autor articol: Oana-Talida COZMA