Aud de ani de zile cum se reproșează credincioșilor creștini – uneori cu glume de-a dreptul vulgare – tot soiul de obiceiuri. Coada la moaște este, inclusiv în viziunea unor frați ce se dau creștini, coadă la sărutat de morți, iar sărbătorile creștine sunt prilej de hlizeală pe seama tradițiilor creștine, serioase și vechi, înlocuite fiind cu tot soiul de caricaturizări forțate. Privesc cu câtă ușurință – din spirit comercial – toate piețele dinaintea primăriilor ori piețele centrale ale unor orașe s-au umplut dintr-o dată de Târguri de Crăciun. În urmă cu 15 ani, privind cum se ambalau de Crăciun magazinele de prin 25 octombrie, râdeau de mine toți când le spuneam că va veni vremea să vedem și la noi astfel de „spiritualizări” ale unui sincretism periculos: arianismul ieftin al consumismului și ifosele economice ale unui cod ce se vrea moral.
Nu sunt împotriva niciunei manifestări pe bază economică. Dar e penibil să-i dai conotație creștină. Să spui că grătarele ori pulpele de porc afumate sunt de post când nu e post. Ori să spui că vinul fiert e îngăduit la vreme de postire numai pentru că este vândut în Târgul cu oarecare conotație spirituală. Greșit. Ele trebuie să rămână fiecare la colțul său de viață. Fără amestecuri. Nu e ca și cum nu se vede forțarea unei anumite spiritualități. Dacă tot e să vorbim de așteptarea Praznicului Întrupării, trebuie să o gândim în registrul sobru al așteptării nașterii unui Prunc. Și ce Prunc! Unde mai pui că în anii din urmă parcă s-a mai liniștit lumea vânzărilor, dar în urmă cu ceva ani se umplea văzduhul de colind când încă nici nu se zărise Postul. O să-mi spuneți că nu e nimic grav. Și poate aveți dreptate. Dar vă atrag atenția că ruperea ritmului liturgic al credinței unor comunități duce, dese ori, la caricaturizări ale credinței. La transformarea mărturisirii noastre în povești cu Moși și reni și săniuțe…
Devine importantă reorganizarea sau retemeluirea mărturisirii noastre. Real sincretismul a afectat înțelegerea valorilor și le-a diminuat până la dispariție totală. Trebuie să gândim spre generațiile care vin după ce am privit cu groază ce se întâmplă cu generațiile actuale. Dacă avem de pornit de undeva educația, ea trebuie repornită din spațiul familiei, din grija aceasta pentru validarea morală a actului așteptării Nașterii lui Hristos. Fără această regândire, pierdem timp prețios din educarea valorilor culturale și eludăm educația ca știință a descoperirii adevărului care ne face liberi. Nu un rigorism etanș e soluția, cât o rigoare luminoasă, destinsă în cuvintele Scripturii și înțelepciunii Părinților Bisericii, o alternare coerentă între tradiția de calitate și rigoare de sens a Întrupării. Altfel pare, precum și este, că avem de-a face mai mult cu o psihoză colectivă pe care o numim Crăciun, în care alergarea după daruri anulează Dăruitorul. Care este Hristos Domnul.
Și un ultim gând de editorialist: veți auzi des reclamele la bine, de genul „De Crăciun fii mai bun”! Vă asigur că atunci când faci Binele să fie prezent, Crăciunul este în fiecare zi. Nu vă fie teamă să împliniți Binele. Și veți înțelege câtă dragoste stă în fiecare dintre cei pe care-i iubiți!
Autor articol: Preot Constantin NECULA
