Inside CARMEN SAECULARE

Activităţi artistice ale centrului în luna decembrie

Luna decembrie este una plină pentru angajaţii Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. În ultimii șase ani, această perioadă de timp este dedicată Târgului de Crăciun la Neamţ, unul dintre cele mai noi proiecte cultural-artistice ale instituţiei. În plus, fiecare clasă a Şcolii Populare de Artă caută să celebreze apropiatele sărbători de iarnă prin spectacole muzicale, coregrafice, teatrale, ori prin vernisaje ale unor expoziţii temporare.

La fel au stat lucrurile şi la final de an 2021. Deşi în condiţii speciale, pandemia de Coronavirus dând în continuare bătăi de cap tuturor, cei mai tineri artişti au reuşit să transmită, prin talentul şi energia lor, optimism generaţiilor mai vârstnice.

La căsuţa lui Moş Crăciun, pregătită cu dragoste pentru nemţeni de către truditorii de la „Carmen Saeculare”, Moşul şi ajutoarele sale, câţiva spiriduşi năstrușnici, au însufleţit atmosfera, mai ales pentru cei mici, făcând şi mai nerăbdătoare aşteptarea sosirii celui care an de an, în junul sfintei sărbători, împarte daruri.

În continuare, vă propunem o scurtă trecere în revistă a celor mai elocvente evenimente organizate în decembrie 2021 de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

Şcoala Populară de Artă a adus pe scenă „Bucuriile iernii”

Pe 12 decembrie, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a organizat spectacolul muzical coregrafic intitulat „Bucuriile iernii”. Alături de elevii claselor de canto tradiţional (coordonator, Laurenţiu Marian) şi de dans popular (coordonator, Anda Maria Acristinei), publicul a fost invitat să li se alăture micilor artişti, pentru ca împreună să poată pătrunde în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă.

Concert de colinde al Ansamblului „Nemţişorul” la Poieni (Piatra Şoimului)

Ansamblul „Nemţişorul” al Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, coordonat de îndrăgitul interpret al folclorului nemţean Laurenţiu Marian, a susţinut vineri, 17 decembrie, la Biserica parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din satul Poieni, comuna Piatra Şoimului, un concert de colinde intitulat „Scoli, mătuşă, din pătucel!”.

Prin acest eveniment artistic, elevii clasei de canto tradiţional din cadrul Şcolii Populare de Artă au dorit să aducă în sufletele localnicilor atmosfera de tihnă şi armonie specifică Sărbătorii Crăciunului.

Târgul de Crăciun la Neamţ, ediţia a V-a

Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ au organizat, în perioada 17 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, a cincea ediţie a Târgului de Crăciun la Neamţ.

Fiindcă nu a fost posibilă organizarea de concerte, condiţiile sociale dictate de situaţia pandemică fiind speciale, organizatorii au asigurat o permanenţă artistică la mica scenă de pe latoul Curții Domnești. Alături de membrii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” şi-au făcut apariţia, pentru a-i colinda pe nemţeni şi a le face cuvenitele urări de An Nou, cei mai tineri şi talentaţi artişti ai judeţului: elevii claselor de canto tradiţional, de muzică uşoară şi de dans popular de la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, grupurile folclorice „Dor vânătorean”, „Comorile Neamţului”, „Florile Tarcăului”, „Codrii Neamţului”, grupurile de datini şi obiceiuri de iarnă „Răzeşii Cracăului”, „Sumănarii de la Trifeşti”, grupurile vocale „Floare de colţ”, „Sânzienele”, „Cetiniţa”, precum şi copiii de la cluburile de dans şi muzică din urbe: „Allegria”,Ruby’ Ma Music Art”, „Roxi’s Music Team”.

Autor articol: Valentin ANDREI

www.cooltneamt.ro