Mergeam puțin stresat, dar entuziasmat. Nu știu de ce și nici nu cred că am să aflu vreodată. Deodată am văzut-o… a stat timpul în loc pentru două minute și imediat am auzit o voce blândă dar consistentă, nu știu ce am auzit, dar am tresărit ca un copil ce a văzut pentru prima dată marea… Am luat-o ușor la pas, nici nu știu când am ajuns la cafeneaua de sub pasarelă, am comandat și am început să vorbim. Nu-mi amintesc nicio propoziție din ce am discutat, dar știu tot ce a vrut să spună și fiecare emoție, care era complet nouă pentru mine. Puteam să jur că universul dansează în ochii ei în acea zi și chiar dacă aș fi avut harta cerului, tot nu aș fi putut să găsesc o cale de ieșire. Am terminat cafeaua și ne-am văzut de drum (cei mai buni 10 lei din viața mea). Ne-au acompaniat și stelele. Ne uitam ca doi copii sub un ocean nemărginit. Am condus-o acasă, mi-am luat rămas bun și am devenit doi străini cu amintiri… Ah… de aș putea să mă întorc în august…
Noi Suntem călători... Ce ne căutăm veșnic muza... Muza care fără de noi Se pierde-n pribegie În timp ce inima săraca... Plânge și se roagă... Se roagă la Dumnezeu Pentru puțină vlagă…
Andrei BILBOR,
clasa a XII-a D,
Colegiul Național „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamț
