Pastila de cultură

CRONICA DE FILM – „Tata mută munții“: natura are legile ei

După un debut strălucit în lungmetraj, cu un film inspirat din propriile experiențe („Un pas în urma serafimilor“, 2017), și un prim sezon al unui apreciat serial de televiziune („Bani negri“, 2020), cineastul Daniel Sandu, născut în Piatra-Neamț, revine pe ecrane cu un thriller impresionant. „Tata mută munții“, noul film scris și regizat de Sandu, îl are în centru pe Mircea Jianu, excelent interpretat de Adrian Titieni (unul dintre cei mai valoroși și versatili actori români de azi).

Jianu este un ofițer în rezervă al serviciilor de informații, care și-a părăsit soția și fiul pentru a întemeia o altă familie alături de o femeie mai tânără, acum însărcinată într-o fază avansată. Lumea aparent perfectă a protagonistului se dărâmă într-o clipă atunci când află că primul său copil, Cosmin, este dat dispărut în Munții Bucegi, împreună cu o iubită de care Jianu nici nu auzise (legăturile dintre tată și fiu nu sunt prea strânse). Însoțit de asistentul său de încredere, Jianu pleacă imediat să sprijine eforturile de găsire a tinerilor. Inițial, el își pune nădejdea în salvamontiști, dar curând ajunge la concluzia că aceștia nu fac tot ce ar trebui să facă pentru a-i readuce copilul viu și nevătămat, așa că apelează la vechile sale relații ca să facă operațiunea mai eficientă. O echipă de agenți SRI își instalează, chiar în fața stației salvamontiștilor, un cort cu echipament ultramodern de localizare și pleacă în căutare prin munți cu elicoptere și snowmobil-uri. Zilele trec și șansele ca fiul să fie descoperit în viață sunt tot mai mici, dar tatăl, măcinat de remușcări, nu acceptă să renunțe și este dispus să-și folosească toate resursele pentru a-și atinge scopul. Numai că natura are legile sale implacabile și nu poate fi cumpărată…

Din thriller captivant, filmul se transformă treptat într-o dramă psihologică tulburătoare, analizând procesul autodistructiv căruia îi cade victimă protagonistul, incapabil să-și reia viața. Sugestiv, în momentele cele mai intense, Jianu este încadrat de cele două femei, reprezentând trecutul și (ceea ce ar trebui să fie) viitorul. Regizorul-scenarist știe că spectatorii, pentru a empatiza cu misiunea protagonistului, au nevoie să-i înțeleagă miza, și, fără a recurge la un flashback facil, reușește să ne facă să-i vedem chipul lui Cosmin (într-un panou cu fotografiile celor dispăruți) și, totodată, să-i auzim vocea (în ultimele înregistrări ale convorbirilor sale telefonice, obținute de foștii colegi ai lui Jianu). „Tata mută munții“ confirmă un cineast inteligent și talentat.

Autor articol: Mihai Fulger