Continuăm periplul nostru prin capitala Italiei, oraș încărcat de istorie. Pretutindeni găsești vestigii ale trecutului, începând cu antichitatea, continuând cu primul mileniu al erei noastre și cu Renașterea, până în contemporaneitate.
Forul lui Traian
În cinstea victoriilor repurtate împotriva dacilor, lui Traian i s-a ridicat, în apropierea Columnei, un ansamblu de monumente arhitecturale denumite Forum Traiani. Apolodor, arhitectul Columnei și al podului de la Drobeta, a introdus într-un spațiu generos Arcul inaugurat de Senat la 112, o piață, denumită Atrium, înconjurată de coloane și având în centrul ei o statuie ecvestră care îl înfățișa pe Traian, Basilica Ulpia și Biblioteca Ulpia (cu scrieri latinești și grecești) și Templul lui Traian. Toate acestea nu mai sunt în picioare (Arcul a fost distrus în timpul domniei lui Constantin cel Mare), întreg arealul fiind acum presărat cu rămășițe de coloane, pietre funerare, pietre care provin din pavajul original sau din zidurile clădirilor respective.
Pantheonul ne-a lăsat amintiri de neuitat. Povestea legată de acest loc este impresionantă.
În veacul întâi înainte de Hristos, generalul roman Agrippa, după modelul elen, a ridicat la Roma un sanctuar al sacrificiilor, un templu închinat zeilor. E motivul pentru care a fost numit Pantheon. Pe frontispiciu se poate citi și astăzi inscripția care certifică fondatorul edificiului: „Marcus Agrippa, fiul lui Lucius, consul pentru a treia oară, l-a făcut să fie construit”.
După o serie de incendii devastatoare, în secolul doi după Hristos, împăratul roman Hadrian reface integral Pantheonul. Odată cu înlocuirea păgânismului cu religia creștină, locul a ajuns să fie abandonat vreme de câteva veacuri. Cultul public păgân a fost interzis în anul 346. Pantheonul a rămas nefolosit până la urcarea pe tron a împăratului bizantin Focas (602), care a dăruit clădirea papei Bonifaciu al IV-lea. În anul 609, Pantheonul a devenit biserică pentru creștinii Romei.
Frumusețea și unicitatea edificiului este dată de arhitectura perfectă, perfecțiune redată de cupola care are un diametru de 43 de metri, la fel ca și înălțimea monumentului. În mijlocul cupolei este lăsat un gol, ocullus, de nouă metri diametru, acesta funcționând atât ca sursă de lumină, cât și pentru a împinge înspre cer fumul rezultat în urma sacrificiilor care se practicau în era păgână. Domul, se spune, a fost model pentru Michelangelo, cel care, înainte de a se apuca de lucru la Basilica San Pietro, a studiat îndelung cupola Pantheonului.
Dintre cele șaisprezece coloane corintice (înalte de aproape doisprezece metri, cu un diametru de un metru și jumătate, cu o greutate de șaizeci de tone fiecare) de la intrare, trei (din stânga) au fost distruse de-a lungul timpului, fiind înlocuite. Celelalte sunt originale, având o vechime de peste două mii de ani. Ele au fost modelate din bucăți mari de piatră provenită din Egiptul antic, fiecare coloană fiind obținută dintr-un singur bloc.
Ușile masive de bronz prin care se face accesul în interior, și ele originale, cântăresc câte douăzeci de tone fiecare. Pereții au o grosime de șapte metri și jumătate.
Altarul central al bisericii se află pe peretele opus intrării, iar icoana originală postată în secolul al VII-lea deasupra acestuia, Fecioara Maria cu Pruncul, se află încă la locul ei.
În interiorul Panteonului își dorm somnul de veci marele artist renascentist Rafael Sanzio, pictorul Annibale Carracci, compozitorului Arcangelo Coreli, Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei unite, și succesorul acestuia, Umberto I. De reținut epitaful care apare pe mormântul lui Rafael: „Aici zace marele Rafael: pe când trăia, natura, mareea născătoare a tuturor lucrurilor, s-a temut că va fi depășită de el, iar după ce a murit, că va pieri și ea odată cu el.”
La Vest de Pantheon, tot în centrul istoric al Romei, se află Piazza Navonna, un loc foarte căutat de călătorii din întreaga lume. Pe locul anticei arene, Circul domițian (ceea ce îi dă și forma sa alungită, ovală), maeștrii Renașterii au ridicat trei grupuri statuare. În centru se înalță maiestoasă Fântâna celor patru râuri (Fontana dei Quatro Fiumi). Opera de artă creată între 1647-1651 de celebrul sculptor Bernini, imaginează patru statui ale căror personaje duc cu gândul la patru fluvii continentale: Nilul, Dunărea, Gangele și Rio de la Plata.
Capetele Pieței Navonna sunt străjuite de alte două fântâni, una ridicată în cinstea zeului Neptun, cealaltă fiind cunoscută sub numele de Fântâna Maurului (Fontana del Moro). Ambele sunt creație din secolul XVI a lui Giacomo della Porta.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
