Editorial

Dulcea povară a virtuții

Editorial Preot Constantin NECULA - Dulcea povară a virtuții

August. Niciodată întârziind. Cu savoarea anotimpului care sărează cu ploi așteptările. Din crengile galeșei livezi, merele, semne de întrebare. Seceta a uscat lacrimile sevei și a înrobit copiii florilor din primăvară. Caut adâncimi în apele uscate de așteptare și descopăr rotule de îngeri călcate în picioarele goale ale copiilor poznași. Când bate ceasul înserării mi-aduc aminte de cuvintele Sfântului Efrem Katounakiotul către ucenici, la vremea Vecerniei: „Zorile și asfințitul. Deja de veacuri se luptă, întrecându-se în frumusețe. Răsăritul se laudă cu soarele care-l dăruiește. Asfințitul parcă se rușinează de întunericul ce vine după el. Vezi, Dumnezeu a ales dulceața și blândețea pentru a-l întâlni pe om, însă acesta, în starea sa căzută, a lepădat dragostea și am ridicat piatra grea a vinei cu mâna nepocăinței și în chip hulitor a aruncat-o în Făcătorul Său. Această piatră a rănit apusul, cu sângele său vopsește încă mări și culmi de munți...“ ( Pr. Spiridon Vasilakis, Vino, Lumină! Întâlnire cu Sfântul Efrem Katounakiotul, Ed. Sophia, 2022, p. 43). Oare de ce îmi pare Augustul liman ăstui poem de răsărituri și de apusuri?

August. Începe cu praznic de aducere a Crucii în mijlocul poporului. Crește în Paștele verii, Schimbarea la Față, și cuprinde o acoladă de moarte și Înviere: Adormirea Maicii Domnului și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Fiecare cu taina sa, adaugă Lumină răsăritului ce ne cotrobăie întunericul. E greu să mai vorbești astăzi despre Lumina Învierii cea dinainte de Înviere, așa cum vorbeau Părinții de Praznicul Schimbării la Față. Azi e mai mult alergare după pește, fie-mi iertat, decât dezlegare de orbire de nevederea Luminii. Așa și-n pragul Adormirii și al Tăierii Capului Prorocului. Un popor nehotărât, între îngenunchere cuminte și concursuri de Master Chef. Între borșul de fasole și aspicul de răutate în care ne scăldăm micimile sufletești. În miez cumințenia celor cuminți. Pe văile răcoroase ale Țării din care suntem, ochii senini ai bătrânilor care n-au uitat sărăcia privesc în ochi pe Acela Care este Sărbătoare. Și lăcrimează de dor. Ca niște copii rătăciți sub arzătorul soare al neputinței.

August. Liniștea câmpului așteptând să-i vină bobul în spic. Un foșnet suprapământean aduce îngerii la coasă și întoarce morții acasă, să ia cea dintâi otavă. Ca un foșnet din noaptea de Înviere. În dulame de lumină ne vin bunicii să-și privească ogorul lăsat în urmă. Parte asfaltat, e drept, parte vândut. Îi liniștesc Îngerii, veniți cu ei. Și le-arată ce am făcut cu banii din podmolul lor. Frunze în vânt, zic ei. Iar vântul le răspunde cu furtuni de adevăruri. În miez de noapte câte un Vodă, nu mereu același, trece pe drumurile Țării. Pare totul altfel. Numai bisericile și mănăstirile și parte din cetăți sunt acolo unde le-au lăsat. Privesc în ochi Îngerii și-i întreabă: cum de nu le-au vândut? Iar îngerii privesc în Sus, unde Sfinții fac sobor de rugăciune să nu se piardă bornele spre Cer ale Țării.

August. Ca o punte de aripi peste apele urâte ale lumii. Se fierb izvoarele în pântecele munților ca un sărut la vreme de plecare. Din cumințenia fierbinte a crestelor de granit se naște lumina zăpezii ce va veni. Numai noi, odată plecați, trecem un prag de izvoare și fragile clorofile. Pragul Milei celei ce ne-așteaptă. Nu-l trec decât purtătorii poverii dulci a virtuții. Oamenii-cruce, netemători de frigul ce vine. Ochii lor, granate peste văi argintii, trec prin întuneric, vestindu-ne Lumina. Numai așa poate renaște o Țară. Din Cer.

August. Pe tăpșane cu iarbă din câmpiile Elizee își hrănesc mânjii de vise generațiile ce vin. E prag de toamnă. De sus frunzele coboară arse să ia locul celor ruginii, care-adapă fumul cu gust de gutui aprinse. Plecăm cuminți cu fiecare anotimp, vindecându-ne de frica morții. Nemuritorii stau de veghe în boabele de struguri. În pocale se va așterne vinul cel nou ca o cerneală de har. Deocamdată pregătiți cuvintele. E încă August.

Autor articol: Preot Constantin NECULA