La trecerea de la vară la toamnă, Calendarul popular păstrează amintirea morții și renașterii Zeiței-Mumă, peste care Părinții Bisericii creștine au suprapus moartea (Adormirea) și nașterea Fecioarei Maria.
Prin inversarea evenimentelor care deschid și închid viața sfintei creștine, mai întâi moare (15 august) și apoi se naște (8 septembrie), Biserica creștină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuții, în cazul de față Sântămăria Mare, și apoi se naște, Sântămăria Mică.
Fecioara Maria este identificată în Panteonul românesc sub mai multe denumiri: Sântămăria Mare, Sântămăria Mică și cu sinonimele lor – Maica Precista, Precista Mare și Precista Mică.
Importanța calendaristică a Sântămăriei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care o prefațează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu hramul său, de deschiderea unui important sezon de nunți (16 august-14 noiembrie), de începerea târgurilor și iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morților și pomenile date pentru cei în viață.
Documentare realizată de
Marian-Robert FOTEA
„Timpul sacru. Sărbătorile de altă dată“, Marcel LUTIC
