Editorial

Arătând Ucenicilor Tăi Slava Ta pe cât li se putea… CULTURA SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Începutul lui August este marcat de praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului. Două sunt textele care marchează Sărbătoarea: Luca 9.28-36 și Matei 17. 1-9: Lor se adaugă și referatul de la Marcu 9.2-9. Un text scurt dar extrem de atent la nuanțe, empatic la omenescul din Apostoli. Apostoli derutați oarecum de toată amploarea momentului. Un Învățător ce pare că-L știu și descoperă că nu-L știu deloc. Schimbat la Față dinaintea lor. Aprins de lumina necreată. Exercițiul vederii Învierii înainte de Înviere. Descoperirea unui aspect din viața Mântuitorului, valabil doar pentru cei care cred. Iar eu am să vă spun că nu e așa. Ci e un aspect din viața unor oameni despre care vorbim foarte rar, spre deloc în viețile noaste.

Troparul Schimbării la Față (imn care se cântă pentru a marca sărbătoarea unui sfânt ori vreun moment din viața Mântuitorului ori Maicii Domnului, vreun moment din viața Bisericii) ne arată că pe Tabor- după tradiție- Domnul Hristos a arătat Ucenicilor Săi Slava Sa „pe cât li se putea”. Urcând pe Munte cu ei Domnul nu e și garantul că ei vor înțelege altfel decât le îngăduia propria minte. Petru ține să facă trei colibe. Câte una pentru fiecare personaj care îl impresionează în icoana Schimbării la Față. Una Domnului, alta lui Ilie și alta lui Moise. Petru nu cred că înțelege ca noi momentul Pe noi avea să ne ajute să pricepem un mare Sfânt, Grigorie Palama. El deschide ochii noștri semn că lui i s-a dat mai mult să înțeleagă. El identifică în narațiunea Evangheliei țesătura de Lumină necreată a Învierii. Petru e simplu. Ca noi. Om practic. Vrea să țină splendoarea momentului pentru noi. E ospitalier frumuseții ce vede. Topit în gestul lui de cordialitate cu sfințenia clipei. Dacă ar fi fost pe mare- cum era mai mereu- ar fi oferit peștele cel mai mare pentru un dejun gustos. Pe țărm, știm asta deja, pune la dispoziție casa soacrei sale- deci și a sa- pentru Mântuitorul. Ba chiar face din casă, vorba Olgăi Greceanu, spital de campanie. Era așadar obișnuit cu Hristos. La fel ceilalți doi. Iacov- numit chiar ruda Domnului. Și Ioan- care îl va cunoaște atât de bine încât va scrie o Evanghelie. Din care, remarcați, lipsește tocmai…Schimbarea la Față. Dar lui Iona îi aparține fraza cea mai amplă despre Lumina taborică: „Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12. 45-46). Aici e cheia culturii Schimbării la Față. În provocarea aceasta a Vederii dincolo de Lumină.

Latiniștii școlii ardelene, greco-catolici, au încercat să aducă textul Troparului Schimbării la Față la un numitor comun  cu limba pe care o socoteau singura demnă de a constitui matca vorbirii limbii române. Și au tradus Troparul forțând sensul. Așa în loc de „Schimbatu-te-ai la Față în Munte Hristoase Dumnezeule…” au zis „Schimbatu-ți-ai fizionomia în Munte Hristoase Dumnezeule..”. Nu-i doar de râs. Azi probabil că traduceam „Schimbatu-te-ai la face Hristoase Dumnezeule” (cu gândul la facebook) ori cine știe ce termen de marketing, ca să sune bine. Deși, vedem, face de la facies e tare latin în ciuda fundamentului saxon al limbii engleze. Problema este că mulți cred, până astăzi, că o cultură a Schimbării la Față este doar o chestiune de fizionomie culturală. De retrasare a unor linii de suprafață. Cultura Schimbării la față este o cultură a convertirii de sine, a înțelegerii Luminii care schimbă- de fapt-totul pe Tabor. O urzeală nouă a firii. În care se vor turna, fir cu fir, noul voal de lumină al lumii întregi. Căci Taborul nu e doar atunci și pentru atunci. Ci e mereu. Până la sfârșit de veac.

Cultura Schimbării la Față ține și de efortul personal de a-L cuprinde pe Dumnezeu. De a-l face cunoscut propriului tău suflet. Oricât de neînsemnat ar părea subiectul în raport cu marile subiecte ale culturii moderne- greu reperabile de cele mai multe ori- cunoașterea lui Dumnezeu pentru tine, pentru adâncul tău de suflet și căutare este ultimativ vieții ce o duci. Schimbarea la Față a Domnului Hristos este și un nou început modului de a desprinde cunoașterea Lui. Nu întâmplător îi stau alături Moise și Ilie. Unul pe muntele Sinai primește Legea, Poruncile. Născută dintr-o credință ce nu se voia așezată în rigoare morală. Altul pe Muntele Carmelului primește hrană din cer pentru a supraviețui unei foamete cumplite. Născută din rea credință. Un mistic-am zice. Altul un ascet. Adică unul vorbește cu Dumnezeu altul trăiește din mila lui Dumnezeu. Nici unul nici altul nu văd Fața lui Dumnezeu. Acum, pe Tabor, înainte de Înviere, sunt primii dintre cei plecați care văd Aceasta. Un soi de dar înainte de darul cel mare al Învierii.

Simțea Petru asta? Greu de crezut. El și cei doi prieteni ai săi cad la pământ. Le e frică. O frică luminoasă. Care le deschide dialogul cu Dumnezeu. Petru este cel ce dă glas. Pare pueril în reacție. Trei colibe pentru cei trei. Dintre care Unul e Dumnezeu. Cât de prețios ne este gestul lui pentru ceea ce vom numi teologia icoanei. Căci icoanele sunt astfel de colibe de pe Tabor în care locuiește slava lui Dumnezeu. Și casele noaste prin ele se fac Tabor.

Cultura Schimbării la Față trece așadar de înțelegerea de odinioară a lui Emil Cioran (Schimbarea la Față a României, Ed. 1990, Humanitas) care scrie divagațiile cuprinsului cărții sale în anii 1935-1936, pe când avea 24 de ani, cu pasiune și orgoliu- după cum singur mărturisea. Trece de pasiune și orgoliu. Aduce mai ales cu  teribila tăvălire pe jos a filozofului când nu înțelege-crede în argumentul ontologic. E o luptă cu sine. Și cu Dumnezeu. Asemeni lui Iacob- Israel cel de odinioară, la apa Iabocului- Taborul lui  Iacob. Lupta cu Dumnezeu își schimbă mereu numele. Și întâlnirea cu El îți dă numele cel adevărat. Pentru că te poți ascunde de oameni, de sisteme, de mecanismele puterii. Dar nu de Lumina lui Dumnezeu. E provocarea cea mai aspră a modelului cultural pe care-l propune Schimbarea la Față. Să fii tu. Mereu. Curajos și curat. Să nu vrei să placi cu orice chip. Să nu transformi efortul tău de a cunoaște în simplă salahoreală ideologică și carieristă.

Îndemnul meu rămâne acesta: lărgiți inimile ca să cunoașteți mai mult din tot ce Dumnezeu ne-a dăruit. Cultura începe de acolo de unde întâlnirea ta cu El are nevoie să fie descrisă pentru a fi mărturie lumii. Încercați. Zic eu că merită!

Preot Constantin NECULA