Cu câteva săptămâni înainte de finalizarea liceului pedagogic, acesta se înfățișează în spațiul memoriei mele afective ca un album în care sunt înșirate metodic, organizat, amintirile și cunoștințele dobândite.
Pornind de la premisa că liceul este instituția care se suprapune peste o vârstă plină de entuziasm și potențial, consider că pentru mine a fost o perioadă cu contribuții incontestabile la tot ce înseamnă dezvoltare, întrucât am învățat atât conținuturi teoretice riguroase, cât și necesitatea întrebărilor, dezbaterilor, confruntărilor de perspective și conversațiilor euristice. Oferirea veritabilelor contexte de învățare în raport cu necesitățile reale ale unei clase de elevi au favorizat prin interdiscipinaritate accentuarea valorilor de implicare și răbdare, prin filmele, piesele de teatru și apartenența la cluburi de dezbateri ca metodă de educație.
Totodată, am avut oportunitatea de a testa ce înseamnă empatie prin activitățile extrașcolare, perfecționism prin concursurile și olimpiadele școlare, creativitate, responsabilitate și seriozitate prin întocmirea planurilor de lecție, respectiv prin exersarea procesului de predare în clase reale, sub supervizarea autentică a cadrelor didactice. Prin strategii și metode didactice, am reușit să captăm atenția, să consiliem, să respectăm, să organizăm și să interpretăm texte, fapte, lucruri și oameni. Aceste abilități învăluie impresiile despre școala adolescenței, fundamentând, probabil, viitorul statut din societate.
În concluzie, impresiile și sugestiile din perioada liceului pedagogic au reprezentat fundamentul făuririi unei gândiri analitice, acționând ca un filtru care îndulcește părerile critice.
Mihaela CIUBOTARU,
clasa a XII-a A,
Colegiul Național „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamț
