Dacă ar fi să admit o descriere a gândirii noastre celei de toate zilele, cred că Întoarcerea Înainte ni s-ar potrivi cel mai bine. Aud des: „Înainte era mai bine!” sau „Înainte mă descurcam altfel”. Un soi de timp trecut al istoriei, prin care prezentul este prezentat ca un soi de disfuncție nu doar temporală și nici numai distopică. Acest Înainte din care s-a desprins numai Întoarcerea ne dovedește slăbire de caracter al memoriei sau doar ne lasă memoria? Ori poate că sunt amândouă, un soi de cupolă de sens prăbușită peste răbdarea istoriei cu noi. Pentru că altfel nu înțelegem de ce anume rana de uitare ne bântuie cu vehemența unui cancer.
Ne-am șters memoria și am lăsat-o purtată în absurd de răutățile din jur, dar nu e prima dată. Istoria ne-a pedepsit orice uitare cu repetarea greșelii. De aceea avem senzația că trăim 1821, 1948 ori anii comunismului nestins cu însetare, ca și cum ar fi fost cei mai buni ani ai noștri. Ca și cum nu am putea trăi fără delațiuni, răniri și ucideri din culpă. În linia istoriei, Evangheliei nu este așa. Ceea ce ne descoperă Hristos, privindu-ne în ochii cei dinlăuntru, ține de așezarea în vectorul Învierii, al Istoriei transfigurate. Cum nu reușim să privim lumina aceasta care schimbă Istoria în metaistorie, ne lăsăm orbiți de focul de artificii, renunțări la adevăr și falsificări ale acestui adevăr în cea mai costelivă dintre alternative: istoria Întoarcerii înainte.
Cuprins de neodihnă, sufletul nostru nu poate găsi liniște în cele dinainte. E clar că astăzi, generații întregi nu vor avea amintiri, nu vor avea la ce să se refere. Zâmbind, aș spune că nu mai sunt prime iubiri și nici contingente de tineri care „fac Armata”. Nu mai au amintiri din școală, ci doar drepturi, iar din facultăți se aleg cu lungi liste bibliografice din bucuria cărora nu cred că vor gusta, real, vreodată. Iar maturizarea nu mai înseamnă maturarea ideilor ori alegerilor, ci pur și simplu așezarea la îndemâna altora, propunătorilor de exigențe false și bucurii reduse la simple întâmplări. Bătrânețea este o izolare în tăcere, o privire în gol, aruncată peste limitele unui orizont trist, lăsat în urmă cu acest singur regret… Întoarcerea Înainte.
O să-mi spuneți că sunt atins de melancolia începutului de An. E posibil. Dar asta nu înseamnă că nu văd și nu pot mărturisi rana de Înapoi, în care ne frustrăm toate lucidizările. Devenim apatici până și în Bine. De fapt, nici nu mai facem Bine real, ci facem proiecte și căutăm sponsorizări care ne și sunt oferite asemeni unui balsam de argint peste rănile uitării de aproapele. Nici nu mai credem în Binele real, ci suntem convinși că numai noi putem face cel mai bine, uneori, deseori, chiar mai bine decât Binele. Și ne rumegăm ura de Bine în tot soiul de convertiri în convențional și în mediocritate a oricărei stări de Bine. Pe care îl claustrăm în Bunăstare. Cuvânt venit din Întoarcerea Înainte. Al cărui conținut l-am primit gripat de foame și frig, de neputința de a găsi portocale ori cărți, de a vedea în tihnă un film ori o piesă de teatru… Cuprinși de neputința de a înțelege mersul Înainte, ne antrenăm în căderea Înapoi, în trista lume a căderii în lume (C. Țoiu), refuzând dinamica zilei de azi de frica înțepenirii în ziua de ieri care, cumva, a trecut.
Nici o răutate a perioadei prin care pelerinăm nu mi se pare mai nenorocită decât amenințarea zilei de azi cu ziua de ieri, care a trecut. Cu zilele din care am ieșit uneori înfrânți, dar am ieșit. Care sunt bucuriile clipei de început de An? Analiza zilelor trecute, planurile anului ce vine? Sunt zâmbete smulse Chipului Lui Dumnezeu. Chip obosit de ura noastră, de războaie și frici, de nenorocita așezare cu fața înapoi prin care privim istoria ce ne-a dăruit-o restaurată prin Înviere. Chip Care și-a aflat odihna în cei prin care istoria a recăpătat sens. Sfinții. Oamenii care n-au privit Înapoi spre un Bine trecut, ci spre Binele ce vine să judece nebinele nostru. Uituca noastră neiubire și rupere de sens. În care trădăm sensul unic pe seama sensurilor giratorii în a căror tristețe ne pierdem…
Autor articol: Preot Constantin NECULA
