Nimic mai potrivit în afară de „Wonka” și fabrica de ciocolată, ori comedia dulce-amară a lui Cătălin Saizescu: „Visul” și filmul „Les Feuilles mortes” (preluat, ca titlu, în mod absurd ca Fallen leaves / Frunze căzătoare, în plină campanie francofonă, uitându-l și pe poetul Jacques Prevert și pe șansonetistul Yves Montand).
Finlandezul Aki Kiaurismaki (autorul inubliabilelor „Le Havre” sau „Omul fără trecut”) ni-l redă pe final, pe note și cu voce, în limba sa maternă, și ne amintim că pe 6 decembrie (fără legătură cu Moș Niculae) e Ziua Națională a lor, în tot Nordul înzăpezit și îndepărtat al Laponiei cea de basm.
Revenind la peliculă, căci genialul realizator a decis să o toarne pe 35 de milimetri, se simte că nu-i conservă și nici IA, ci o poveste vie. Ea a fost în competiție la Cannes, la ediția a 76-a, unde a luat Premiul juriului, deși ar fi meritat, cu prisosință, Palme d’Or-ul, și a fost aleasă și cea mai bună producție a anului 2023, distincție acordată de exigenta Federație Internațională a Criticilor (și eu l-am votat, din toată inima). De asemenea, e nominalizată și la Oscarul din 10 martie, unde are toate șansele să plece cu statueta.
Povestea a două personaje singure și nu foarte tinere, care vor trăi iubirea vieții lor, e una atipică și cu o mulțime de referințe la filme celebre, de la recentul difuzat de TVR, cu Alain Delon: „Rocco și frații săi”, la „Scurtă întâlnire”, cu Celia Johnson și Trevor Howard, semnat de David Lean, la „Psycho” lui Hitchcock și „Le Mepris”, al lui Jean-Luc Godard, cu Brigitte Bardot și Michel Piccoli, ori la final, doar un mic indiciu al cățelului botezat Chaplin, ca să plece la drum ca-n „Timpuri noi”, din 1936, de mână cu Paulette Goddard, soția lui de atunci.
Însă e și o aluzie răsturnată la „An affair to remember”, din 1957, cu Cary Grant și Deborah Kerr, cu prequel și sequel, și un quid pro quo, care poate fi fatal îndrăgostiților.
O muzică nebună, mult alcool, săruturi duioase, săli de cinema, emisiuni de radio care ne fixează în timp, după ce totul pare atemporal.
O nestemată cinematografică, l-ar fi definit D.I. Suchianu, care, regret că n-a apucat să-l vadă, căci pare croit pe gustul cronicarilor cu adevărat cinefili.
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
