Pastila de cultură

CRONICA DE FILM – Visul adeverit al lui Cătălin Saizescu

Visul

Plouă cu comedii românești, majoritatea ușurele, dar pe gustul publicului devorator de pop-corn și de măscări lingvistice. Și iată că Geo, părintele cinematografic al lui Păcală, cu umbrela sa proverbială de gentleman, l-a ocrotit pe fiul său din viața reală, Cătălin Saizescu, căruia i-a ieșit o peliculă de vacanță, cu un argou simpatic, o poveste tandră, despre teatru și meseria de actor, despre cuplu și avatarurile celebrității, dar și despre o mână de pușcăriași simpatici și înspăimântători totodată, cu o distribuție de neuitat. Iată-i și iată-le: Vlad Logigan, colosalul și la concurență cu șarmantul
Adrian Nartea, Georgiana Saizescu „cu plămânii mici”, partenera imposibilă (în scenariu, în realitate și mama lui Matei și Maria, cu câte un cameo, câte o mică apariție), Take Florescu, cu ironia lui fină, ca-n „Nuntă-n Basarabia”, Gloria Gaitan, tot la a doua generație de talent, Magda Catone, directoarea de teatru, ca personaj emblematic, George Ivașcu, pe post de regizor insuportabil și părtinitor, și apoi interpreții Visului din „Visul”: ambiguul colosal Ștefan Lupu, hâtrul Serghei Niculescu Mizil, formidabilul Silviu Mircescu, surprinzătorul Mircea Drimbăreanu, regretatul, plin de har NOSFE, și cicatrizatul Nicodim Ungureanu! Plus pompierul Vitalie Bantaș, cu care n-ai vrea să te întâlnești de-adevăratelea.
Cu răsturnări de situație fără număr, veți râde și vă veți înduioșa!
Atenție la genți și la păianjeni!
Dar și la aluziile la comediile cult și regizorii români, din dicționare.
Iar finalul, printre stele, va fi într-un al 9-lea Cer, cu zâmbete!
Restul, în sala!

Autor articol: Irina-Margareta NISTOR