Divinitatea Calendarului popular, strâns legată de cultul Focului și al Soarelui, a preluat numele și data de sărbătorire ale Sfântului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din Calendarul ortodox, fiind denumită de către români Ignat sau Ignatul Porcilor. Practicile tradiționale asociate acestei sărbători includ sacrificiul sângeros al porcului, considerat un substitut preistoric al spiritului grâului, și ritul funerar de incinerare, cunoscut sub denumirea de „pârlitul porcului”. Aceste obiceiuri ancestrale au supraviețuit în numeroase zone etnografice din România.
Argumentele etnologice susțin ipoteza conform căreia sacrificiul ritual al porcului era inițial efectuat în primăvară, în perioada semănatului și încolțirii bobului de grâu. Similar altor tradiții asociate cu Anul Nou, sărbătorit primăvara (cum ar fi sorcova, obiceiul semănatului sau plugușorul), sacrificiul ritual al porcului a fost mutat ulterior de la echinocțiul de primăvară la solstițiul de iarnă.
Credințele, obiceiurile și practicile magice legate de prevestirea morții violente, capturarea și înjunghierea victimei, semnele realizate pe corp (pe frunte, pe ceafă, pe spate), tunderea părului în vederea amuletelor și decojirea pielii pentru confecționarea de opinci, pârlirea și ciopârțirea corpului, utilizarea grăsimii în vrăji, descântece și prepararea unor leacuri, precum și pregătirea unor alimente rituale din diverse organe vitale ale animalului, toate acestea reprezintă relicve ale sacrificiului, prin intermediul căruia zeul moare și renaște anual la solstițiul de iarnă, marcând trecerea timpului. Acest obicei este atestat pe întreg teritoriul României.
Documentare realizată de
Robert-Marian FOTEA
Documentare: „Calendarul țăranului român: Zile și mituri”, Ion GHINOIU
