Editorial

Întru Adormire lumea nu ai părăsit…

August. Lună de foc. Imponderabilitatea Luminii Taborului strecurându-se printre noi, curgând cu Înviere. Izvor de nădejde. La miez de august, icoana care a înflorit inima Cruciaților. După ocuparea Bizanțului -pentru Ierusalim nu erau pregătiți- au descoperit o icoană pe care au transferat-o în cultul creștinismului occidental. Un pat de flori. Pe patul de flori, Maica Domnului. De jur împrejur îndurerați, ca niște prunci după mama lor, Apostolii. Iar Hristos, Cel născut din ea, ținându-i sufletul-copil în brațele Sale. O Maică în brațele Pruncului ei de odinioară. Cum nu ar fi emoționat pe bărbați- morții ce nu-și aduceau aminte de mame, soții ori surori? Pentru aceea pomenirea celor adormiți în ziua Adormirii face din toată luna August o lună a aducerii-aminte. Poate din reflexul acesta, al iubirii de cei plecați, revenim acasă de departe ori căutăm- pe harta concediilor noastre- și punctele de reper ale reamintirii celor plecați. Nu. Nu este întâmplător. Este un sigiliu așezat pe inima noastră de care nu putem scăpa decât dacă ne anulăm cu totul omenia.         

August. Luna în care ne redescoperim copilăria. În mireasma fânului și răcoarea izvorului de munte, în pepenăriile zemoase ale câmpului ori în lacrima-brumă a prunilor. În care orice umbră ne pare zmeu iar florile rotite de vânt zâne-flori eliberându-ne de frici. Tainică lună. Așezată sub omoforul maicii Domnului. Luna Hramurilor din vârf de munte. Crescând în noi cunoașterea luminoasă a vieții. Nici ploile răzlețe și nici cele amintind de diluviul dintâi nu pierd Arca nădejdii ce domină peisajul din inima noastră. O inimă de copil, oricât de mult am crește. Printre gâze și buburuze ce-și trăiesc veșnicia de o zi ori două, patul de flori în jurul căruia cântăm plecării Maicii Domnului. O Plecare – venire permanentă. O plecare prin care rămâne în mijlocul nostru, în viețile noastre. În fiecare schit ori mănăstire, pe iconostasul de fereastră al zorilor ori în candela amurgului, e aici. E cu noi. Din gluga de porumb face adăpost sufletului prihănit de teama ne-adăpostului. Din cununa grâului, cunună miresiei. Din stânjeneii umbriți de parfumul muntelui, cruci de aducere aminte a feciorilor morți la Război. Pentru că tot în August ne primenim cămășile ostașilor de sub țarină cu lacrima Liturghiei. Țara de sub pământ. Pe care călcăm pentru a nu fi călcați de ne-libertate.

August. Luna în care citim printre rânduri rodul ce vine. Tainicul pod între clasele de școală. Copiii din iunie nu sunt niciodată egali cu cei din septembrie. O lună de foc pare că-i coace, le dă sens și gust nou de viață. Suntem mereu pe cale. Stăpână Căii, Maica Domnului. Efigie de femeie-fecioară. Ridurile ei de nesomn și priveghere în tainița feței Vitoriei Lipan ori a Fefeleagăi de odinioară și în lumina de pe fața sfintelor. De aceea seamănă Sfânta Teodora de la Sihla cu Sfânta Paraschiva- mi-a spus mie o fetiță de 4 ani- că ele seamănă cu Maica Domnului. Și dacă e așa frumoasă vara pe pământ, cât de minunată trebuie să fie vara din Rai!

August. Se va stinge ușor în rugul de frunze înroșite de taina toamnei. Și va duce cu sine zvonul că nu suntem părăsiți niciodată de ea. Maica Domnului. Femeia-fecioară-copil. Dăruitoarea trupului omenesc Celui ce ne dă Trupul Său de hrană veșnică în Dumnezeiasca Liturghie. Între anotimpuri, vara e cuptor de prescuri răcorite de plânsul pocăinței și postirii. De aceea mireasma de pită coaptă în țăst urcă dinspre câmpiile sudului spre tainița de răcoare a Bucovinei și Maramureșului. O țară cu mireasmă de pită cinstită. Care urcă la cer, ca o taină de har împlinit. Prin Adormirea Maicii Domnului înțelegem de ce Biserica o numește Maică a Învierii. Nu numai pentru Cele împlinite în lucrarea Fiului ei ci și pentru tainica nădejde că e cu noi, Apărătoare și Doamnă. Omoforul ei să ne țină vii!

Autor articol: Preot Constantin NECULA