Dimitrie Paciurea a fost cel mai important sculptor național din prima jumătate a secolului al XX-lea, considerat de mulți critici și istorici de artă din România drept „Luchianul sculpturii românești”.
Prin opera sa, care nu îngăduie o etichetare, în sensul diferitelor stiluri care s-au exprimat în Europa Occidentală în timpul vieții lui, Dimitrie Paciurea, asemeni lui Constantin Brâncuși, este una dintre figurile cele mai atipice ale artei românești.
A realizat numeroase portrete și câteva proiecte monumentale și a fost creatorul unor noi forme în sculptură și desen, devenind astfel o personalitate de prim rang și fără echivalent în arta autohtonă și cea europeană. Seria Himerelor pe care le-a făcut începând din anul 1920 constituie lucrările care domină întreaga creație a sculptorului român.
Nici un alt artist român nu a reușit să transpună în bronz, marmură sau gips, complexul de stări sufletești de care este capabilă o ființă umană și nu a putut reda prin materie o forță atât de mare de sugestie. Căutările artistice ale lui Dimitrie Paciurea au avut ca izvor de manifestare lumea interioară a individului.
Dimitrie Paciurea a făcut din meseria de sculptor o menire. El a practicat o artă dificilă și a urmărit un țel spiritual greu de atins pentru majoritatea criticilor sau admiratorilor de artă.
Autor articol: Radu Cristian MACAVEI
(Surse: Wikipedia / Ioana Vlasiu- „Dicționarul sculptorilor din România”)
