Neamțul în imagini

Păsări

NEAMȚUL ÎN IMAGINI - Păsări

Ce spuneți de o incursiune în lumea păsărilor? Pentru prima dată, rubrica „Neamțul în imagini“ vă dezvăluie imagini incredibile cu păsări surprinse spontan, în ambientul lor natural. „Vinovatul“ de această dată este pietreanul Mihai-Daniel Irina, un vechi pasionat al fotografiei. Imaginile sunt realizate cu pricepere, din iarnă și până la deschiderea sezonului estival, în drumeții inițiate de artist și căutări de stări și momente inedite. Grauri, gaițe, inegalabilul sticlete, ciocârlani, berze sau cocori, cuvele, binecunoscuta vrăbie sau codroșul de munte sunt printre speciile de păsări imortalizate în capsula fotografică relevată în paginile următoare.

Creaturi fascinante, păsările ne inspiră și ne bucură sufletele prin cântec, zbor și frumusețea lor. Fotografiile realizate de protagonistul Mihai-Daniel Irina nu fac decât să stârnească dragostea și admirația noastră pentru regatul vietăților zburătoare.

Autor articol: Oana-Talida COZMA
Foto: Mihai-Daniel IRINA