Inside CARMEN SAECULARE

Școala de Vară, ediția a X-a

Luna iulie a fost dedicată activităților susținute în cadrul ediției cu numărul zece a Școlii de Vară. Manifestarea propusă de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, prin Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, a devenit una de tradiție și este căutată de copii în perioada estivală.

Patru serii de cursanți au studiat diverse activități artistice în intervalul 5-30 iulie, după un program zilnic, de luni până vineri, de la ora 10:00 la 14:00. Activitățile s-au desfășurat în cadrul Stânei tradiţionale din Ştrandul municipal și  s-au bucurat de aprecieri și succes.

Şcoala de vară a anului 2021 a oferit cursuri de iniţiere în modelaj în lut, sub coordonarea Ionelei Lungu, actorie, alături de actrița Maria Hibovski, dansuri populare, la clasa profesorilor Ion Luchian, Claudiu Luchian și Anda Acristinei. Copiii au studiat canto tradiţional cu artiștii Daiana Vinca și Laurențiu Marian, pictură împreună cu profesorul Radu Macavei, canto-muzică uşoară alături de Paula Ghivirigă, iar tainele meşteşugurilor tradiţionale sub îndrumarea Elenei Ciocârlan.

Peste 70 de copii din toate părțile Neamțului au participat cu interes la activitățile Școlii de Vară, alegând să-și petreacă timpul într-un mod cât mai creativ. 

Autor articol: Oana-Talida COZMA
Foto: Octavian POPA