Probabil mi-am irosit tinerețea pe încercări eșuate de a părea ceea ce nu sunt. Și în fond, cam ăsta e centrul tinereții-tentative de a te modela, de a te schimba ca să iasă în final un produs care nu te reprezintă și de care nu ești mulțumit. Poți percepe formarea asta continuă ca un drum spre absolut, iar absolutul nu e nimic mai mult decât cea mai adevărată versiune a ta.
O indiferență prematură îi dirijează pe tineri să ajungă cine nu sunt și să se îndepărteze prea tare de esența propriei personalități. Nu știu după care ideal alergăm, dar cred cu desăvârșire că e unul nepotrivit, care ne aruncă în prăpăstii mărețe ale disperării și ne stimulează să alergăm în cercuri în căutarea sinelui.
Tinerețea, așa cum se presupune că ar trebui să fie, e frumoasă. Și necăutând la toți cei care au depășit această etapă și care simt necesitatea de a-i critica pe tineri și de a le dicta cum ar trebui să se manifeste aceștia, tinerii știu să își trăiască anii efemeri ai adolescenței și ai maturității timpurii cât de frumos pot. În acest interval , numărul de greșeli pe care le comiți este ușor de ignorat, chiar dacă depășește ordinul zecilor sau sutelor. E un fel de ,,free trial” la viața pe bune.
(…)
Tinerețea e dureroasă. Te blochează într-un corp inert spiritual și hiperactiv fizic, din care nu poți scăpa și ești nevoit să te resemnezi cu ceea de ce nu ești în stare să schimbi: brațele tale, picioarele tale, abdomenul tău, totul tău. Nu e nimic mai dureros decât un corp tânăr privit cu ură de către propriul posesor. Corpul acesta merită recunoștință și afecțiune, dar dacă e diferit de canon, ajunge să fie blamat pentru simplul fapt că e. E o experiență unică să crești și să treci prin ură, învățare, acceptare și dragoste față de corpul ce găzduiește o gândire liberă și ambiții mari. Tinerețea e despre spiritualitate și mentalitate în continuă schimbare în aceeași măsură cât e despre corporalitate și metamorfoza fizicului de care suntem obsedați. Tinerețea e despre urme de acnee nevindecată, constelații de pistrui, semne corporale, ore întregi în care te uiți în oglindă și încerci să nu te vezi așa cum nu ești de fapt. (…)
Nu pot să nu mă gândesc la dragoste când vine vorba de tinerețe. Iubirea juvenilă e probabil cea mai frumoasă parte din tot clișeul adolescentin. Deși ești devorat de fluturi și ți se împleticesc corzile lăuntrice și distanța dintre două bătăi ale inimii devine o prăpastie-e frumos.
(…)
O importanță majoră în viața tinerilor o are verbul „a investi”. Trebuie să investești în înțelepciunea ta, în cunoștințele tale, în sănătatea ta spirituală și fizică, și în propria personalitate. Trebuie să aduci orice contribuție, oricât de mică la spectrul tău emoțional și sentimental, astfel ca să nu devii un „chip de lut” și să păstrezi în ochi pentru totdeauna acea sclipire juvenilă.
De facto, tinerețea e ca o perlă, e perfectă exact așa cum e, nu necesită să fie prelucrată și șlefuită, doar trebuie să profiți de frumusețea ei în cel mai nobil mod posibil…
Deși această analiză poate fi transpusă în dimensiuni filozofice și în contemplări supraumane, tinerețea e cel mai ordinar și terestru lucru. Până la urmă ești tânăr cât iubești, cât cunoști și cât ești în căutare. Probabil că nici în maturitate căutările eului spiritual și superior nu se sfârșesc, dar așteptările societății sunt adeseori stricte și se presupune că pe la douăzeci și cinci de ani ar trebui să știi ce vrei și cine ești… Iar dacă ai treizeci, patruzeci, cincizeci și încă nu știi cine ești, cred că este potrivit să fii încă tânăr.
Ana LEU, clasa a X-a D,
Colegiul Național ,,Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț
