Cafeneaua culturală

Implicare socială – Interviu cu Valentin Iancu-Ringrose

Îl descoperim, în acest număr al revistei Coolt Neamț, pe Valentin Iancu-Ringrose, unul dintre nemțenii cei mai mari pasionați de istorie și cultură geto-dacică. La 59 de ani, intervievatul nostru își dedică timpul liber și energia spre ceea ce înseamnă reconstituire istorică și reproducerea armelor și armurilor. Personaj savuros, sincer și dinamic, cu o imagine desprinsă din vremuri pierdute în negura timpului, Valentin Iancu-Ringrose participă cu interes la festivalurile antice din țară. Tot el este cel care a pus bazele Asociației Culturale,,Istoria Interactivă“ de la Neamț și ne povestește în interviul următor despre proiectele sale.

De unde a moștenit Valentin Iancu-Ringrose dragostea pentru istorie?

Valentin Iancu-Ringrose: Istoria m-a captivat din copilărie, odată cu primele vizite la bibliotecă. Cărțile de istorie, contactul cu profesorii din acea vreme, vizitele la muzeele de istorie din țară, au creat pentru mine un univers nou, care m-a atras în mod deosebit. Acest interes s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului și primul meu contact cu pasionați de istorie și reconstituire a istoriei din Germania m-a convins să-mi dezvolt această pasiune. Când m-am întors în țară, în 2018, și am mers că vizitator la Festivalul Antic Petrodava, mi-am dat seama că asta vreau să fac.

De ce o atenție deosebită asupra geto-dacilor?

Valentin Iancu-Ringrose: Perioada antică a țării noastre mi se pare deosebit de interesantă, chiar dacă este luată adesea în derâdere, glumindu-se pe seama dacilor, chiar de către oameni cu un anumit grad de cultură, lucru care mă șochează uneori. Știm că au apărut în media foarte multe informații aberante și de prost gust despre daci, promovate în exces, dar totuși ar trebui să ne informăm din izvoare istorice autentice. Lăsând la o parte acest curent daco-maniac, bazat pe multe exagerări fanteziste și pseudo-științifice de care ar trebui să ne ferim și care nu ne fac cinste, dacii au fost un popor războinic, respectat și temut de populațiile vecine, cu tradiții și obiceiuri extrem de interesante. Trebuie să știm că dacii nu au fost nici mai presus, nici mai prejos decât populațiile din zona și perioada respectivă, precum celți, bastarni, sarmați, iliri ș.a.m.d.. Ținând cont că pe teritoriul țării noastre au existat mai multe culturi, triburi, neamuri, în afară de geți și daci, istoria acelor vremuri este atât de frumoasă și fascinantă încât nu are nevoie de nici o înfrumusețare artificială.

În ce context s-a născut ideea de a înființa Asociația Culturală „Istoria Interactivă“ Neamț?

Valentin Iancu-Ringrose: O perioadă am activat ca voluntar într-o altă asociație de reconstituire istorică din zona Moldovei, proiect din care nu mai fac parte în prezent. Fiind foarte interesat de această activitate și faptul că am fost invitat singur de către alte asociații, am decis să înființez Asociația Culturală „Istoria Interactivă“.

Care sunt principalele obiective ale acestei organizații neguvernamentale?

Valentin Iancu-Ringrose: Principalul obiectiv al asociației este, desigur, reconstituirea istorică, activitate care implică participarea la festivaluri antice și confecționarea ținutelor și echipamentelor specifice perioadei respective. Scopul nostru este unul pur educativ, urmărind familiarizarea publicului cu istoria spațiului în care trăim. Ne adresăm în primul rând generației tinere, încercând să-i dezvoltăm cât mai mult posibil interesul pentru istorie. Încercăm să reînviem unele aspecte de viață cu caracter civil, militar și religios din perioada antică și încercăm prin demonstrații practice să punem în valoare lecții de istorie interactivă.

Ce vi se pare fascinant în cultură geto-dacică?

Valentin Iancu-Ringrose: Ar fi foarte mult de discutat pe această temă și nu cred că ne permite spațiul. În primul rând, sursele care ne informează sunt foarte captivante: scrierile istoricilor care s-au referit la această perioadă, Columna lui Traian, Tropaeum Traiani (de la Adamclisi), statuile de daci și frizele de pe arcul lui Constantin. Nu numai dacii și geții au fost interesanți când povestim despre cultură, forță militară, obiceiuri și religie, ci și alte popoare care au locuit aici în antichitate. Toți și-au lăsat amprenta și datorită descoperirilor arheologice aflăm din ce în ce mai mult despre cultura lor. Asociația noastră încearcă să reconstituie arme și echipamente aparținătoare acestor civilizații.

Asociația Culturală „Istoria Interactivă“ Neamț este un proiect tânăr, dar v-ați făcut deja remarcați la festivalurile de gen din țară. Cum a arătat pentru membrii asociației vara lui 2022?

Valentin Iancu-Ringrose: Asociația noastră este într-adevăr tânără, dar unii dintre voluntari au luat deja parte la evenimentele de gen, în anii din urmă, astfel fiind familiarizați cu fenomenul. Am reușit destul de repede să ne facem cunoscuți, ținând cont de implicarea noastră în confecționarea echipamentelor și în atelierele interactive. Am avut în această vară un program destul de încărcat. Am participat la „Noaptea Muzeelor“ la Alba Iulia, la invitația Asociației Culturale pentru Istorie Vie Alba Iulia, Festivalul „Antic Buzău Fest“, Festivalul „Cetăților Dacice Sascior“,  Zilele Cetății Neamț, Festivalul „DacFest Măgura Uroiului“ de la Hunedoara, Festivalul Român Apulum de la Alba Iulia,  Festivalul Antic Konig Hinz, Prignitz Germania, la invitația Muzeului de Istorie din Alba Iulia.

Ce înseamnă reconstituire istorică și care sunt principalele obiceiuri și preocupări pe care doriți să le readuceți în prim plan noii generații?

Valentin Iancu-Ringrose: Reconstituire istorică înseamnă a reda cât mai fidel arme, echipamente, haine din materiale specifice perioadei respective, dar și reconstituirea unor lupte despre care există relatări din acele timpuri. Încercând să ne confecționăm echipamente, am readus la viață vechi meșteșuguri antice: țesutul cu tăblițe, nalbinding (tehnică de împletit cu acul), modelajul cu lut (căni, castroane) și confecționarea mărgelelor. La evenimentele noastre atelierele sunt interactive, copiii putând participa activ.

Sunteți preocupat de reproducerea de arme și armuri. De la cine ați învățat acest meșteșug?

Valentin Iancu-Ringrose: Acesta este un proces de lungă durată, început anul trecut, când mi-am descoperit „veleitățile“ pentru acest gen de activitate, inspirat fiind de colegii din alte asociații, dar mai ales de mentorul meu în forjarea fierului, un om deosebit, matematician, artist plastic, și, cu siguranță, cel mai bun făuritor de arme și armuri din România, Răzvan Botezatu.

Ne puteți dezvălui câteva etape de lucru la o armă?

Valentin Iancu-Ringrose: Făurirea unei arme dacice nu este așa dificilă precum pare, dar necesită mult timp, atenție, îndemânare și mult efort fizic. Întrucât dacii nu cunoșteau oțelul, ne alegem o bucată de fier pe care o vom forja, dându-i forma dorită, apoi prin adăugare de praf de cărbune în timpul bătutului la cald, se îmbunătățește calitatea fierului. Urmează călirea și apoi lustruirea cu mijloace specifice. Adăugăm mânerul din lemn și gata falxul sau sica dacică. Vreau să precizez că aceste arme sunt replici fidele după descoperiri arheologice.

Cui vă adresați? Cum pot iubitorii de istorie să vi se alăture și să devină membrii în cadrul asociației?

Valentin Iancu-Ringrose: Ne adresăm tuturor categoriilor de vârstă, tuturor celor pasionați de istorie, care vor să se implice în acest gen de activitate. În privința celor care vor să ni se alăture, noi îi primim cu brațele deschise și chiar fac apel la cei care-și doresc să fie voluntari în cadrul asociației, să nu ezite să ne contacteze. Din experiență, știu că există, din păcate, și persoane care vor să ni se alăture doar pentru a-și face publicitate, poze de profil, neînțelegând cu ce ne ocupăm noi de fapt. Atât pentru ei, cât și pentru noi, aceasta este doar o pierdere de timp.

Cum arată proiectele viitoare la care lucrați?

Valentin Iancu-Ringrose: Pentru anul acesta mai avem deja programate două evenimente la care vom participa: Noaptea Cercetătorilor Europeni, invitați de arh. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie Târgu-Neamț, unde vom ține o lecție de istorie vie pentru copiii și adulții care vor participa. După aceea, mergem direct la Onești, la Festivalul Antic „Bătălia dintre carpi și români de la Via Angustia“, împreună cu Asociația Veteres Milites Sibiu. Un proiect important pentru noi ar fi să reînviem Festivalul Antic Petrodava, festival de care s-ar bucură locuitorii județului nostru. Sperăm să avem susținerea Consiliului Județean Neamț și a Primăriei Piatra-Neamț.

Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA