Inside CARMEN SAECULARE

Ziua UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, aproape de Dumnezeu

După derularea proiectului „Eternul Eminescu“ sub catapeteasma Sfintei Biserici Precista I, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ a păstrat ideea de a veni și cu alte evenimente în Casa lui Dumnezeu, care are mereu porțile deschise și orice creștin e binevenit

Biserica a fost mereu aproape de români, mai ales în momentele cele mai grele şi în clipele cele mai înălţătoare și tocmai de aceea Centrul „Carmen Saeculare“ a celebrat Ziua Unirii Principatelor Române, pe 24 Ianuarie, în incinta Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Piatra-Neamţ, alături de soliştii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte“. Momentul omagial a fost completat de o alocuţiune pe tema Unirii, susţinută de profesorul Gheorghe Radu.

Cu acelaşi prilej – celebrarea Unirii Principatelor Române – membrii Ansamblului „Floricică de la munte“ au mers în comuna Gârcina, acolo unde au sărbătorit înălţătorul moment de la 24 Ianuarie 1859 alături de comunitatea locală. Spaţiul ales, numit de gârcineni Muntele, este unul special, dând evenimentului o mare încărcătură spirituală pentru că este cel mai înalt loc din zonă. Fiind aproape de Cer, Muntele gârcinenilor este considerat binecuvântat de Divinitate.

Pentru acest al doilea moment de sărbătoare înregistrat de la începutul anului, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ a beneficiat de colaborarea Primăriei şi a Consiliului Local Gârcina.