Către Eminescu ...
Cu ochii plini de lacrimi
Mă gândesc la ziua-n care s-a stins o stea.
O durere ce nu poți s-o exprimi,
Fiindcă este mai mare decât dragostea...
O, preaiubitule Eminescu, ai reușit să aduci
În inima mea pierdută
O mie de cuvinte dulci
Pentru a mă simți iar iubită...
Tu, cel mai bun dintre ei,
O să dăinui precum florile de tei,
Ce mirosul și-l împrăștie în zilele de vară,
Tu o să rămâi și o să faci primăvară...
În inimile noastre o să fii mereu,
Te venerăm de parcă ai fi un zeu,
Pentru că ai avut grijă de opera ta
Ca noi să putem lupta
Pentru a o face auzită
De cei ce ne vin în vizită...
Mari iubiri ai descris,
Datorită ție m-am orientat către scris,
Să înșir vorbe pe foaie am început să ador,
Deoarece îmi mai alină din dor...
Ești un înger și plutești deasupra nopții,
La mine ai ajuns, și-mi alungi tristețea vieții
Tăcerea grea și lacrimile sorții,
Ți-au deschis porțile morții...
Liniștea gândului tău coboară
Pe pământ și ușor zboară
În sufletele noastre în fiecare seară
Precum o putere superioară...
Și de azi înainte tot cel mai iubit rămâi,
Dintre cei fără suflare încă ne mângâi
Și ne păzești de ce-i mai rău,
Pentru că asta face doar un erou...
Maria-Bianca PANTAZI,
clasa a IX-a B, Colegiul Național „Gheorghe Asachi“
