Pentru că pe ecrane vine în curând „Moromeții 3”, în regia aceluiași Stere Gulea în tandem cu un DOP (director de imagine) fenomenal: neîntrecutul Vivi Drăgan Vasile, aș propune o întoarcere în timp și eu una le-aș prezenta într-un maraton cinematografic, pe toate într-o zi sau într-o seară, mai lungă.
Câteva cuvinte despre primul „volum”, care a avut premiera într-un an dificil – 1987, când cenzura era acerbă și totuși regizorul, cu multă diplomație și tact, a reușit să o ignore. Remarca lui Tudor Caranfil despre „universul claustrat în suferință, precum un desen în cărbune, datorat imaginii magistrale alb/negru” definește perfect estetica peliculei, dar și comentariul despre cineastul „care și-a elaborat opera într-un dublu portativ”, ceea ce se joacă propriu-zis, și dialogul, care doar se aude, din off.
Și distribuția: Victor Rebengiuc – un Moromete fabulos, (Marele Gh. Dinică socotind că n-ar putea face un asemenea rol, atât de așteptat de cititori) și Luminița Gheorghiu, de neuitat, la un început de carieră, în cea de-a 7-a artă (după „Secvențele” lui Tatos, din 1982, în care într-o mică partitură, este absolut tulburătoare), unde se va dovedi extraordinară și internațională, ca roluri și premii.
„Moromeții 2” (2018) are un nou protagonist: pe Horațiu Mălăele, de o intensitate fără egal, ca o nestemată, șlefuită de un mare bijutier, alături de Dana Dogaru aprigă și de o Oana Pellea strașnică, lor alăturâdu-li-se o tânără generație de nădejde: Iosif Pastina și Ioana Bugarin. Povestea merge până după cel de-al Doilea Război, incluzând, senzațional, Manifestația pro-monarhistă din Piața Palatului, de la 8 noiembrie 1945, și instalarea brutală, la putere, a comuniștilor. Un rol episodic superb a avut, ca director de școală, regretatul Ion Caramitru.
„Moromeții 3”, cu o avanpremieră la TIFF, în vara lui 2024, ar fi trebuit să aibă o vizionare specială la Castelul Bethlen-Haller (alias Podgoriile Jidvei) mai spre toamnă, doar că starea vremii n-a permis (încă) să se poată ține, anunțându-se lansarea, pentru publicul larg, în 22 noiembrie.
Acest nou episod e concentrat pe mai multă iubire, complexă și poate neașteptată, din partea lui Marin Preda alias Niculae Moromete, interpretat de un Alex Călin rafinat (și fenomenal în scena cu cărțile arse de noua putere, unde te face să simți fizic flăcările batjocoritoare, și să-i fii alături în gestul său de un enorm curaj, în conjunctura dată), alături de roșcata și senzuala Olimpia Melinte/Vera Solomon, în realitate poeta Nina Cassian, și de extrem de ingenua inițial, de astă dată Mara Bugarin, care o întruchipează pe Aurora Cornu, jumătatea indiscutabilă a romancierului, temporar chiar soția lui, scriitoare și actriță, ulterior la Paris.
Pe generic apar în continuare Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Oana Pellea, Toma Cuzin și Răzvan Vasilescu.
Ar mai fi de discutat afișul, cel de anul acesta, unul electoral ,ironic și cu har, cel din 87, cu mâinile încătușate, interzis atunci.
Mai în glumă, mai în serios, Stere la o sesiune de întrebări și răspunsuri, în iunie, la Cluj, promitea un Moromeții 4.



Autor articol: Irina-Margareta NISTOR


