Ani de liceu

Anul vacanțelor școlare

Vacanța neprevăzută de Paște de anul acesta, de pe 2 aprilie până pe 4 mai, pentru elevii care nu se află în anii terminali, este un mare motiv de bucurie. Spun asta referindu-mă cel puțin la mine și la colegii mei de-a X-a. Chiar dacă profesorii noștri nu au fost prea plăcut surprinși de această „metodă de încercare a reducerii numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus“ și ne-au avertizat că oricum materia va fi parcursă, chiar dacă pe repede-nainte, nu au reușit să mă împiedice în a-mi imagina o lună de relaxare totală și delectare cu toate bunătățile făcute pentru Sărbătorile Pascale! Și nu numai!

Pentru că sunt în clasa a X-a, Bacalaureatul încă nu mă sperie prea tare, iar școala on-line nu m-a afectat atât de grav precum pe elevii mai mici, cărora le-a lipsit îndrumarea directă a cadrelor didactice, sau pe cei care urmează să susțină examene importante din viața de școlar.

Așadar, vacanța aceasta este doar parte din visul meu de-o viață: eșuatul, chiar și cu gândul, pe o insulă îngrozitor de îndepărtată de școală!!! Numai că după câteva zile de când caut să trăiesc visul meu, parcă mă cam încearcă o ușoară îngrijorare, pentru că, la drept vorbind, în miezul anului școlar conform vechilor calendare, e cam mult timp de relaxare! Fir-ar ea de pandemie, cu regulile ei cu tot! Stau în cot și mă întreb – ce aș putea face o lună întreagă într-un oraș cu restricții și pericol iminent peste tot? Să mă apuc de citit toate cărțile pentru Bac? Nu, evident, nu! Să ies cu prietenii în oraș? Ies, dar numărul cafenelelor este oarecum limitat, în grupuri mari nu putem sta și pare că vremea nu prea e de partea noastră. Of, greu e să fii tânăr în zilele astea!

Oare să încep dieta pentru vară? Hmmm… nu se poate, că vine Paștele. Cad peste mine bunătățile la care visez cu ochii deschiși și ar fi păcat să mă feresc din calea lor!

Poate să învăț o limbă nouă? Da’ cine știe când mai ies din țară?! Îngrozitor! Vai de mine, nu am nimic de făcut în vacanță?!

Poate mă apuc să învăț să cânt la un instrument. Da’ scrie la lege că vacanța e pentru relaxare, nu pentru învățat! Nu mă apuc eu să încalc legea, Doamne-ferește! Pe de altă parte, apărată sau nu de lege, oricum va trebui să fac muuuultele teme date…!!! Aaaaa, dar ce ar fi până la teme, să mă apuc de dans? Sau de cântat? Cum ar suna un vers – „Ce mare-i vacanța micăăăă!“

Stau precum mâța la soare, mâzgâlesc în căutarea unei ocupații și prin minte îmi trec doar giumbușlucuri! Ha-ha! Mă aflu într-o vacanță ce pare interminabilă şi din care simt uneori că aș vrea să scap, pentru că, totuși, realist vorbind, nu mi-e bine! De un an, am eșuat pe insula aceea departe de școală. Și e foarte rău! Din martie anul trecut, fix de ziua mea, sunt captivă în fața unui monitor, a unei camere la care încerc să zâmbesc, de care mă feresc uneori dacă nu știu răspunsul așteptat de către profesor și cuplată la whats-app și instagram, pe care am scris cât Eminescu și Creangă la un loc, dar nu literatură, ci baliverne!

Acum, față de zilele trecute, nu mai am nici grija trezitului la ora 7, să mă pregătesc să intru „în direct“, ori să-i aud pe ai mei că trebuie să mănânc micul dejun! N-am vreun stres că m-ar putea asculta la matematică ori că am de dat vreun test.

Ce an! Anul vacanțelor școlare! Anul în care nu am avut ocazia de a trăi adolescența la cote maxime! În care am pierdut emoția ieșitului la tablă, a unui test scurt, a unei priviri piezișe din partea directorului care a aflat cine știe ce despre clasa noastră, formată din cei mai faini copii din Rareș! Bine, exagerez, dar dacă nu ne lăudăm noi, cine să o facă?

Mda, una peste alta, mai trece o lună, mai avem câteva săptămâni de școală și se termină a X-a! Cu ce amintiri rămân? Fir-ai tu de pandemie, cu restricțiile tale, cu tot! Rămân cu amintirea unei mari vacanțe. Mi-e dor de puțină emoție!

Teodora BALINT,
Clasa a X-a A, Colegiul Național „Petru Rareș”