Tradiții

Legende populare – PASCA DE PAŞTI

O legendă culeasă la 1900 de Elena Niculiţă-Voronca, de la Gheorghe Morar, din Botoşani şi publicată în lucrarea Datinile şi credinţele poporului român.

Erau odată doi frați, unul bogat, iar altul sărac. Cel sărac se tot ținea pe lângă casa celui bogat. Lucra întreg anul la dânsul, parcă i-ar fi fost argat, și frate-său, cu chiu, cu vai, îi plătea câte ceva. El avea noroc de cumnata sa, că ea era bună; se îndura de-i da unele, și altele.

Odată, se apropiau Paştile şi el nu avea nici para, nici fãină… Mă rog, câte nu trebuiesc de Paşti? Merge el la frate-său de-l roagă. „Du-te la lelică-ta şi spune-i c-am zis eu să-ţi deie vro trei ocale de fãină de grâu şi oleacă de brânză.“ Se duce el şi-i spune. Ea îi dă ca o dimerlie de fãină şi brânză, îi dă vro trei ocale. Da’ el ceruse şi nişte opinci. Frate-său avea nişte opinci rupte şi-a spus să meargă la femeia lui să le ceară. Ea a căutat alte opinci, cari erau mai bune. „Lelică, ce te-oi ruga eu, ai făcut pomană cu mine, dă şi pentru femeia mea o păreche de papuci, poate vei fi având undeva ponosiţi.“ Caută femeia şi-i dă şi papuci.

Când a ajuns acasă, a făcut bucurie la femeie şi la copii, că vor avea cu ce se înfrupta. Au venit Paştile, da’ bărbatul face către femeia lui: „Femeie, găteşte o pască şi câteva ouă, cari ai mai frumoase, să mergem la bădica cu pască, că în alt loc unde ne vom duce?“

Se duc ei. Frate-său, cum i-a văzut în ogradă, ia fuga şi se culcă şi îşi pune sumanul pe ochi zicând femeiei: „Iată, vine ticălosul cela, nici în ziua de Paşti nu poţi scăpa de el!“ Frate-său întră, dă „Hristos a înviat!“, şi se pune să şadă. Da’ parcă vede că bădică-său nu doarme: „Hristos a înviat, bădică!“, zice el, „Iacă am venit la dumneata cu pască; să ajungem la anul şi la mulţi ani!“. „Du-te la dracu’!“, zice frate-său, „Și dă-mi pace, nu-mi trebuie mie pasca ta!“ „Bine, zice cel sărac, dacă mă trimiţi la dracu’, mă duc; unde mi-i zice, acolo merg.“ Şi chiar ia pasca şi porneşte.

Se duce el prin o pădure. Iată că întâlneşte un drăcuşor mititel. „Da’ unde mergi, bade, cu pasca?“ „La dracu’.“ „Dacă mergi la dracu’, haide cu mine, că acela îmi e tată şi se va bucura tare când te va vedea.“ Dracul rădică o stâncă  şi-i zice: „Vină.“ Omul merge după dânsul pân’ au ajuns în iad, la scaunul celui mai mare. „Ce cauţi la mine?“, îi zice acela. „Iată, am venit la dumneata cu pască.“ „Cum se poate că ai venit tu la mine în aşa o zi cu pască, că eu ţie nu ţi-am făcut nici un bine? Numai fratelui tău i-am fãcut, că de la mine i să trage averea; şi el n-a venit! Dar dacă ai vrut tu să mă ştii pe mine, în aşa o zi ca asta, ce să-ţi dau eu ţie? Cere ce vrai, iacă bani, odoare, în scurt, ce vrai!“. Să uită el în toate părţile şi vede după uşă un ciubăr de păcură. „Nu vreu nimică, zice el, numai păcură de aceea de mi-i da vro două polonice, să ung ciubotele mele şi ale femeiei, că tare-s uscate!“. „Hei, greu lucru îmi ceri, n-aş da nici mamei mele, dară pentru că m-ai cunoscut tu pe mine la aşa o zi, îţi dau!“, zice dracul. „Du-te şi-i dă câteva polonice, măi băiate“, zice dracul băiatului. El scoate basmaua ş-o întinde. Îi dă vro trei polonice. „Da’ mai dă, mă rog, că tare-s uscaţi papucii!“. Îi dă pe deasupra şi se duce. „Nu uita să-i spui fratelui tău să vie numaidecât azi pe la mine“, îi zice cel mare. „Îi voi spune!“

Iesă el iară pe unde a întrat şi se tot duce. Da’ în basma tot mai uşor se făcea. „Ian să văd eu ce-i aice, gândeşte el, că parcă mişcă.“ Când se uită, basmaua plină de fluturi feli de feli şi îndată au început a zbura. Acele erau suflete, le scosese de la pedeapsă. Merge oleacă mai încolo, numai ce aude că-l strigă cineva. Se uită deasupra lui, era îngerul. „M-a trimis Dumnezeu să te întreb, ce răplată vrai pentru că ai scos sufletele cele de la pedeapsă?“. „Ce răsplată? Ia, să am cu ce trăi. Nu am ştiut eu că acolo sunt suflete, că ceream mai mult.“

Merge îngerul şi iar vine. „Du-te înainte, c-ăi găsi un burduf de capră cu bani, în cutare loc, da’ să nu-l iai astăzi. Şi mai încolo ai să vezi o vacă cu viţel, are să aibă pecetea din ceri că-i a ta, s-o iai. Numai caută cum îmbli cu banii, nu scoate mulţi deodată şi să nu spui femeiei.“

Să duce el la frate-său. În ogradă acolo erau lăutari şi toţi finii lui adunaţi – veniseră cu pască. „De unde ai vaca, măi, ai furat-o?“ „Ba n-am furat-o, mi-a dat-o Dumnezeu, uită-te pe corn pecetea. M-ai trimis la dracu’ cu pască, dracu’ a spus că-i e dor de dumneata, să mergi să-ţi mai deie bani.“

Cum a auzit frate-său de bani, a şi pornit. Merge el, îl întâlneşte pe băiatul acela. „Unde mergi?” „La Scaraoţchi.” „Eu credeam că la tata, da’ dacă mergi la Scaraoţchi, e drumul pe aici“, Şi îl sloboade prin alt loc. Scaraoţchi era ca un vechil. „Ai venit cu pasca? Da’ abia acuma se vine?“ Şi-l începe a croi. „Ce vrai?“, îi zice, după ce l-a bătut. „Bani.“ I-a dat bani. Îi târâie el greu. Când iesă afară, erau numai surcele! Da’ până ce a venit acasă, i s-au fost trecut o păreche de boi; a doua zi, alţii. Casa i-a ars şi el a devenit mai sărac decât frate-său şi amu îl ţinea acela,  mai bine însă decât cum l-a ţinut el.